StiripesurseSocialDoi străini au fost EXPULZAŢI din R. Moldova

Doi străini au fost EXPULZAŢI din R. Moldova

Publicat:

Duminică, 25 ianuarie 2026, Inspectoratul General pentru Migrație a pus în aplicare măsura de îndepărtare sub escortă a doi cetățeni străini, în cadrul procedurii de expulzare de pe teritoriul Republica Moldova. Este vorba despre persoane originare din Republica Azerbaijan și Republica Belarus, identificate ca aflându-se în situație de ședere ilegală.

În cazul cetățeanului din Azerbaijan, în vârstă de 45 de ani, autoritățile au dispus și aplicarea unei interdicții de intrare pe teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de cinci ani.

Vezi şi: VIDEO Armata Națională este una dintre cele mai slab dotate din lume – Stiripesurse.md

Inspectoratul General pentru Migrație anunță că va continua acțiunile de control și aplicare a legii, în vederea respectării regimului de ședere al străinilor, conform prevederilor legale în vigoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.