StiripesurseSocialAlexandru Munteanu, la FIRST Tech Challenge Moldova: Tinerii inovatori sunt „cea...

Alexandru Munteanu, la FIRST Tech Challenge Moldova: Tinerii inovatori sunt „cea mai puternică investiție în viitor”

Publicat:

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a participat, duminică, la competiția de robotică FIRST Tech Challenge Moldova, eveniment care a reunit peste 250 de elevi din 31 de echipe din întreaga țară. Tinerii au proiectat, construit și programat roboți, demonstrând soluții tehnologice inovatoare și impactul acestora pentru comunitate.

În cadrul campionatului, echipele și-au prezentat proiectele, procesul de inovare și modul în care ideile lor pot genera schimbări reale. Participarea la programul FIRST le oferă elevilor oportunitatea de a-și dezvolta competențe tehnice precum programare, mecanică, modelare 3D și electronică, dar și abilități esențiale de leadership, comunicare, antreprenoriat și colaborare.

Premierul a apreciat implicarea tinerilor în domeniul tehnologiilor și a subliniat că Republica Moldova are o generație capabilă să concureze la cel mai înalt nivel internațional.

„Am văzut nu doar roboți performanți, ci o generație care învață să gândească critic, să colaboreze și să transforme curiozitatea în soluții reale. Fiecare echipă, fiecare mentor și fiecare părinte prezent demonstrează că succesul se construiește prin efort, disciplină și pasiune. Viitorul nu este ceva ce așteptăm – este ceva ce construim împreună, pas cu pas”, a declarat Alexandru Munteanu.

Echipele câștigătoare vor reprezenta Republica Moldova la competițiile internaționale de robotică, atât la nivel european, în Olanda, cât și la nivel mondial, în Statele Unite ale Americii.


Competiția este organizată de Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” și Programul Innovate Moldova. FIRST Tech Challenge Moldova face parte din Programul Național de Robotică Educațională și se desfășoară sub egida Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.