StiripesurseSocialServiciul 112 înregistrează o creștere a solicitărilor la începutul lunii martie

Serviciul 112 înregistrează o creștere a solicitărilor la începutul lunii martie

Publicat:

Odată cu începutul lunii martie și intensificarea activităților sociale specifice acestei perioade, Serviciul 112 înregistrează o creștere a solicitărilor, potrivit unui comunicat al Serviciului.

Potrivit datelor Serviciului 112, în primele zile ale lunii martie au fost recepționate aproximativ 5800 de apeluri zilnic, în creștere cu aproximativ 10% comparativ cu săptămâna anterioară, potrivit zdg.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

Dintre acestea, cele mai multe au fost direcționate către serviciile de intervenție: serviciile medicale de urgență au gestionat până la 2377 de cazuri în decurs de 24 de ore, poliția până la 852 de cazuri, iar pompierii și salvatorii până la 86 de intervenții.

„Astfel de tendințe sunt frecvent întâlnite în perioadele cu mai multe întâlniri și activități sociale, dar și odată cu încălzirea vremii, când oamenii petrec mai mult timp în afara locuințelor.


În acest context, cetățenii sunt îndemnați să se bucure de această perioadă într-un mod responsabil, să manifeste respect față de cei din jur și să evite situațiile care pot degenera în conflicte sau incidente ce necesită intervenția serviciilor de urgență”, potrivit unui comunicat al Serviciului 112.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Serviciul 112 reamintește cetățenilor că numărul unic de urgență trebuie apelat exclusiv în cazuri reale de urgență, atunci când viața, sănătatea sau bunurile unei persoane sunt în pericol.

„Utilizarea nejustificată a acestui serviciu poate îngreuna intervenția echipelor specializate acolo unde ajutorul este cu adevărat necesar”, scrie Serviciul 112.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marco Rubio: Încheierea războiului va necesita ‘idei noi’. Ce spune de pretenția rușilor ca SUA să nu mai trimită arme Ucrainei

După întâlnirea cu ministrul rus Serghei Lavrov, secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina sunt...

Acordul de cooperare nucleară între Donald Trump și Arabia Saudită provoacă deja îngrijorare

Donald Trump a aprobat un acord de cooperare nucleară cu Riad-ul, care ar putea autoriza în cele din urmă îmbogățirea uraniului în Arabia Saudită....

Turcia urmărește să devină șeful în Marea Neagră

NATO a fost mult timp sperietoarea invocată de Rusia pentru a-și justifica agresiunea împotriva Ucrainei. În mod paradoxal, invadarea pe scară largă de către...

UE aprobă noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care sunt mult diluate după negocierile lungi și dificile

Statele UE au ajuns la un acord asupra unui pachet de sancțiuni împotriva Rusiei semnificativ slăbit, punând capăt unor negocieri îndelungate în care mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.