StiripesurseȘtirile zileiMai mulți foști și actuali funcționari din Călărași, inclusiv fostul președinte...

Mai mulți foști și actuali funcționari din Călărași, inclusiv fostul președinte al raionului, sunt judecaţi pentru trucarea unor licitaţii

Publicat:

Un fost președinte al raionului Călărași, un ex-primar al orașului, doi angajați ai primăriei, dar și administratorul unei companii, vor ajunge pe banca acuzaților pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, soldată cu prejudicierea bugetului raional.

Potrivit probelor acumulate de către Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, în perioada februarie–aprilie 2022, învinuiții ar fi încălcat prevederile legale privind desfășurarea procedurilor de achiziții publice, inclusiv prin divizarea artificială a lucrărilor la obiectivul „Construcția unei încăperi pentru amplasarea incineratorului pentru deșeuri medicale”, scopul fiind de a evita organizarea licitațiilor publice.

Citeşte şi: Unii judecători vor să ‘fenteze’ Comisia de Vetting – Stiripesurse.md

De asemenea, lucrările ar fi fost executate și recepționate în lipsa documentației obligatorii, inclusiv a proiectului de execuție și a autorizației de construire, fiind ulterior achitate din fonduri publice, deși nu întruneau cerințele legale.

În urma acestor acțiuni, bugetului raional i-ar fi fost cauzat un prejudiciu material în valoare de peste 288 mii de lei, sumă ce constituie pagube în proporții considerabile.


Acuzațiile au fost respinse de către învinuiți. Cauza penală a fost transmisă spre examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea de abuz în serviciu, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 67 500 la 117 500 de lei sau închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

În scopul garantării recuperării prejudiciului și achitării amenzii, a fost aplicat sechestru asupra mijloacelor financiare care aparțin învinuiților și care acoperă integral prejudiciul cauzat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.