StiripesurseȘtirile zileiUn drum național intră în reparație

Un drum național intră în reparație

Publicat:

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, au fost încheiate patru contracte de întreținere periodică pe drumul public național R3 Chișinău – Hâncești – Cimișlia – Basarabeasca – frontiera cu Ucraina, sectorul cuprins între km 9+390 și km 31+300, anunță Administrația Națională a Drumurilor (AND).

Citește și: Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se anunță audieri publice

Lucrările vor începe în a doua jumătate a lunii iunie 2026, iar pentru organizarea eficientă a procesului de execuție, sectorul menționat a fost împărțit în patru loturi.

Termenul de execuție este de 4 luni, iar valoarea totală a contractelor este de 132 564 843,56 lei cu TVA. În total, lucrările vizează aproximativ 22 km ai drumului național R3 și refacerea a peste 321 577 m² de suprafață carosabilă. De asemenea, toate contractele includ lucrări de siguranță rutieră, prin refacerea marcajelor longitudinale și transversale cu vopsea reflectorizantă.

De menționat că acest sector al drumului național R3 se află în zona mai multor localități importante, inclusiv Hâncești, Fundul Galbenei, Bardar, Pojăreni, Sociteni și Ialoveni, iar lucrările vor contribui la îmbunătățirea condițiilor de circulație, creșterea siguranței rutiere și o mai bună conectare a comunităților.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.