StiripesurseDiasporaMiniştrii afacerilor europene ai Celor 27 au dat undă verde proiectului...

Miniştrii afacerilor europene ai Celor 27 au dat undă verde proiectului de acord cu Londra

Publicat:

Miniştrii afacerilor europene din statele membre ale Uniunii Europene, reuniţi la Bruxelles, şi-au exprimat luni sprijinul pentru acordul care stabileşte termenii retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din blocul comunitar, la finalul lui martie anul viitor, transmite dpa, potrivit agerpres.

Mai mulţi miniştri au subliniat în intervenţiile lor că acordul, care are 585 de pagini, nu poate face obiectul renegocierii.

Citeşte şi: Rusia nu renunţă la Insulele Kurile

Documentul a devenit, însă, ţinta unor atacuri virulente în Marea Britanie şi trebuie să fie ratificat de ambele părţi.

”Sunt mulţumit că astăzi miniştrii au sprijinit pachetul global; în particular, statele membre susţin proiectul de acord privind retragerea”, a declarat negociatorul-şef pentru Brexit al UE, Michel Barnier, după reuniunea miniştrilor afacerilor europene din cele 27 de state ce rămân în UE după Brexit.


”Începe o săptămână dureroasă în politica europeană. Patruzeci şi cinci de ani de căsătorie dificilă se apropie de final”, a afirmat ministrul austriac al afacerilor europene, Gernot Blümel, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Reuniunea de luni a deschis calea pentru un summit special care va avea loc la Bruxelles duminică, când liderii celor 27 de state rămase în UE vor parafa acordul de retragere a Regatului Unit din blocul comunitar, precum şi o declaraţie politică comună privitoare la viitoarea relaţie dintre Londra şi UE.

Potrivit lui Barnier, în prezent încă se lucrează la finalizarea acestei declaraţii politice, care va constitui baza pentru negocierile comerciale prevăzute să înceapă după retragerea britanicilor din Uniunea Europeană.

O altă chestiune în suspensie este eventuala prelungire a perioadei de tranziţie de 21 de luni care începe odată cu ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar. Premierul britanic Theresa May a declarat luni că doreşte ca orice etapă de tranziţie post-Brexit să se încheie până la data când în ţara sa vor avea loc alegerile parlamentare din 2022.

Faza de tranziţie, numită de britanici şi perioada de implementare, ar urma să dureze iniţial până la finalul anului 2020, dar negociatorul-şef pentru Brexit al Uniunii Europene, Michel Barnier, a anunţat recent că ea ar putea fi extinsă pentru a permite definitivarea detaliilor viitoarei relaţii dintre Londra şi blocul comunitar.

Citeşte şi: Lider al unui cartel mexican de droguri, MORT în închisoare

Negociatorii britanici şi europeni au încheiat săptămâna trecută acordul care stabileşte termenii retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din blocul comunitar la 29 martie 2019. Acordul mai trebuie însă ratificat de ambele părţi.

Premierul britanic are în faţă o luptă deosebit de dificilă pentru a obţine acordul parlamentului de la Londra, mai mulţi miniştri demisionând deja din cauza textului de compromis.

Una din chestiunile încă în discuţie este durata unei posibile prelungiri a celor 21 de luni ale perioadei de tranziţie care începe în momentul ieşirii efective a Marii Britanii din UE. Potrivit presei britanice, Uniunea Europeană ia în considerare 2022 ca dată finală.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.