StiripesurseDiasporaConducerea CDU este dată peste cap de divergenţele privind dreptul la...

Conducerea CDU este dată peste cap de divergenţele privind dreptul la azil

Publicat:

Ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn (foto), unul din cei trei candidaţi la succesiunea Angelei Merkel la conducerea Uniunii Creştin-Democrate (CDU, conservator, centru-dreapta), a respins comentariile făcute de un competitor de-al său cu privire la dreptul de azil, relatează joi dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

“Dreptul fundamental la azil pentru cei persecutaţi politic este legat de moştenirea celor două războaie mondiale”, a declarat Spahn joi la Berlin, distanţându-se de poziţia exprimată în ajun de Friedrich Merz.

Citeşte şi: O maşină a intrat cu viteză în copiii din faţa şcolii (VIDEO). Cel puţin cinci persoane au murit!

Miercuri, Merz, şi el candidat la şefia CDU, a făcut apel la o dezbatere asupra acestui drept, care este înscris în legea fundamentală germană (Grundgesetz).

“Va trebui la un moment dat să avem o amplă dezbatere publică privind oportunitatea înscrierii în Constituţie a unei restricţii legale” în acest sens, a spus Merz la o conferinţă regională a CDU la Seebach (centru). Potrivit acestuia, dreptul fundamental la azil pentru cei persecutaţi politic poate fi un obstacol pentru crearea unei politici europene cu privire la refugiaţi.


În trecut, promiterea acestui drept pentru refugiaţii din Germania era mai simplă, fiind vizaţi în principal un număr relativ mic de disidenţi sovietici, notează Reuters.

Citeşte şi: Incendiu puternic la un garaj de autobuze din Londra (FOTO/VIDEO)

Dacă Merz a remarcat miercuri că Germania este singura ţară din lume unde acest drept este stipulat în Constituţie, Spahn a calificat acest lucru drept o “mare realizare”, cu toate că a recunoscut că există riscul de abuzuri. “În primul rând trebuie să consolidăm graniţele externe ale Europei, pentru ca acest drept constituţional să fie acceptat în continuare”, a menţionat el.

În ce o priveşte, a treia candidată la conducerea CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer, a respins propunerea lui Merz, subliniind că aceasta riscă să submineze un principiu central pentru CDU.

“Abolirea dreptului fundamental la azil sau introducerea de limite aşa încât acesta să nu mai existe practic în felul în care s-au gândit la el părinţii noştri este un lucru incompatibil, în opinia mea, cu valorile CDU şi cu moştenirea (fostului cancelar) Helmut Kohl”, a spus Annegret Kramp-Karrenbauer, în cadrul unei teleconferinţe organizate de cotidianul Bild.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.