StiripesurseȘtirile zileiBilanţ actualizat al atacului din Karachi: Patru oameni au fost ucişi,...

Bilanţ actualizat al atacului din Karachi: Patru oameni au fost ucişi, teroriştii au fost lichidaţi

Publicat:

Patru persoane – doi poliţişti şi doi civili – şi-au pierdut viaţa vineri în atacul comis de trei bărbaţi înarmaţi asupra Consulatului Chinei din Karachi, cel mai mare oraş din Pakistan, revendicat de o grupare separatistă din Balucistan (sud-vest), care califică Beijingul drept ‘opresor’, relatează AFP, potrivit agerpres.

Forţele de ordine au securizat zona şi i-au eliminat pe atacatori, au anunţat doi miniştri pakistanezi după acest nou atac împotriva intereselor Chinei în Pakistan, primul său partener economic.

Citeşte şi: Atac armat asupra consulatului chinez din Pakistan. Doi poliţişti au fost ucişi – VIDEO

‘Toţi teroriştii au fost eliminaţi’ în cursul unei operaţiuni ‘de succes’ a forţelor de securitate, a declarat ministrul de externe pakistanez Shah Mehmood Qureshi. ‘Situaţia este sub control’, a adăugat ministrul informaţiilor, Fawad Chauhdry.

Beijingul, prin vocea purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Geng Shuang, a condamnat ‘ferm’ atacul şi a cerut Islamabadului să ia ‘măsuri concrete pentru a asigura securitatea cetăţenilor şi instituţiilor chineze în Pakistan’.


‘Astfel de incidente nu vor putea niciodată să submineze relaţia Pakistan-China, care este mai puternică decât Himalaya şi mai adâncă decât Marea Arabiei’, a afirmat la rândul său premierul pakistanez Imran Khan, într-un comunicat, ordonând o ‘anchetă completă’ asupra atacului.

Atacul a început în jurul orei locale 00:30 (04:30 GMT) când trei bărbaţi înarmaţi au încercat să intre în sediul consulatului chinez, a declarat pentru AFP Ameer Sheikh, şeful poliţiei din Karachi.

Citeşte şi: Performanţă formidabilă: Un român a câștigat Premiul Nobel Junior pentru Informatică

‘Ei aveau asupra lor (puşti de asalt) kalaşnikov. Au aruncat mai întâi o grenadă, apoi au început să tragă’, a relatat Allah Bakhsh, un agent de pază care a asistat la scenă.

Fotografii şi înregistrări video difuzate pe reţelele de socializare arătau nori de fum ridicându-se în zonă.

Doi poliţişti şi-au pierdut viaţa în confruntare, au indicat cei doi miniştri. Doi civili, ‘un tată şi fiul său, veniţi la Karachi din Quetta (capitala Balucistanului vecin) pentru a recupera viza chineză’, au fost de asemenea ucişi în schimbul de focuri, a declarat Kaleem Imam, şeful poliţiei din Sindh, provincie a cărui capitală este Karachi.

Atacul a fost revendicat de o mişcare separatistă, Armata de eliberare a Balucistanului (ALB), o provincie instabilă din sud-vestul Pakistanului.

‘Am efectuat atacul şi acţiunea noastră continuă’, a declarat telefonic Geand Baloch, un purtător de cuvânt al ALB. O fotografie publicată de această grupare pe Twitter arată trei bărbaţi prezentaţi ca autori ai asaltului, în faţa unui drapel balucistanez. ‘Noi îi considerăm pe chinezi drept opresori, la fel ca pe forţele pakistaneze’, deoarece aceste două entităţi ‘distrug viitorul Pakistanului’, a spus el.

ALB este una din grupările care operează în Balucistan, scena unor atacuri ale grupărilor islamiste şi rebelilor separatişti.

Balucistanul este cea mai mare, dar şi cea mai săracă dintre cele patru provincii ale Pakistanului, în pofida depozitelor mari de gaze şi miniere.

China, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Pakistanului, a investit zeci de miliarde de dolari în Coridorul economic China-Pakistan (CPEC), destinat să lege provincia chineză Xinjiang (vest) de portul Gwadar, în Balucistan.

Citeşte şi: Jihadiştii islamişti au revendicat ultimele atentate teroriste din Africa

Numeroase infrastructuri – şosele, centrale electrice, spitale – urmează să fie construite în cadrul acestui proiect. CPEC va oferi acces direct produselor chineze la Marea Arabiei.

Pentru Pakistan, acest proiect reprezintă o provocare uriaşă, în special în materie de securitate, întrucât grupuri armate acţionează în mai multe provincii pe unde va fi implementat proiectul, în special în Balucistan.

În august, trei chinezi s-au numărat printre cei şase răniţi în urma unui atentat sinucigaş împotriva unui autobuz ce transporta ingineri implicaţi într-un proiect minier în Balucistan. Atacul a fost de asemenea revendicat de ALB.

Beijingul îşi manifestă încrederea în puternica armată pakistaneză pentru securizarea teritoriului ţării – când este acuzată de încălcări ale drepturilor omului în Balucistan -, însă Islamabadul acuză cu regularitate India vecină de finanţarea şi înarmarea separatiştilor din Balucistan.

Într-un comunicat, New Delhi a condamnat vineri atacul ‘ignobil’ asupra consulatului chinez din Karachi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.