StiripesurseDiasporaFranţa restituie 26 de artefacte statului Benin

Franţa restituie 26 de artefacte statului Benin

Publicat:

Franţa va restitui 26 de artefacte furate în timpul perioadei coloniale statului Benin, din vestul Africii, ca urmare a unei decizii luate vineri de preşedintele Emmanuel Macron, informează dpa şi Reuters, potrivit Agerpres.

Obiectele, luate de armata franceză după bătălia sângeroasă din 1892 care a instaurat controlul francez asupra statului Benin, vor fi înapoiate de îndată, se precizează într-un comunicat al administraţiei prezidenţiale.

Citește și : Explozie la o fabrică în China. Cel puțin două persoane au murit

Decizia a fost luată în urma unui raport pe tema colonialismului prezentat lui Macron de experţii Benedicte Savoy şi Felwine Sarr.

Benin a solicitat timp de mai mulţi ani ca artefactele să-i fie înapoiate. În iulie 2016, o cerere în acest sens a fost respinsă de Franţa după câteva luni.


Comunicatul administraţiei prezidenţiale precizează că Macron intenţionează să reunească la Paris, în prima parte a anului 2019, parteneri africani şi europeni pentru a stabili un cadru în vederea restituirii artefactelor.

Macron a solicitat raportul realizat de istoricul de artă francez Benedicte Savoy şi economistul senegalez Felwine Sarr în luna martie. Documentul recomandă ca Franţa să restituie toate operele de artă esenţiale furate în timpul perioadei coloniale ţărilor africane cărora le aparţin de drept.

Macron este primul lider occidental care a iniţiat o evaluare de ansamblu a artefactelor furate în timpul perioadei coloniale după ce le-a spus anul trecut studenţilor din Burkina Faso că “patrimoniul african nu se poate afla doar în colecţiile private şi muzeele din Europa”, potrivit Reuters.

Se estimează că circa 90% din patrimoniul cultural african se află în Europa. Doar Muzeul de pe cheiul Branly din Paris deţine circa 70.000 de obiecte africane, la fel şi British Museum din Londra, potrivit unei declaraţii făcute de Savoy pentru Reuters la începutul anului.

Muzeele occidentale au refuzat de cele mai multe ori solicitările de restituire a artefactelor către ţările de origine, argumentând că acestea nu deţin resursele necesare pentru a păstra obiectele, precizează Reuters.

La începutul săptămânii, guvernatorul Insulei Paştelui din Chile s-a aflat în fruntea unei delegaţii venite la British Museum pentru a solicita restituirea unei sculpturi valoroase.

Citește și : Rouhani face apel „musulmanilor din toată lumea” să se unească împotriva SUA

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.