StiripesurseȘtirile zileiTrei poliţişti filipinezi au fost condamnaţi pe viaţă

Trei poliţişti filipinezi au fost condamnaţi pe viaţă

Publicat:

Trei poliţişti din Filipine au primit joi pedepse grele cu închisoarea pentru uciderea unui adolescent în 2017, în prima condamnare a unor angajaţi ai poliţiei implicaţi în sângerosul “război împotriva drogurilor” al preşedintelui filipinez Rodrigo Duterte, informează AFP, potrivit agerpres.

Rodrigo Duterte, care a fost ales în 2016 în urma promisiunilor sale de a eradica traficul de droguri care subminează arhipelagul, i-a apărat aproape întotdeauna pe poliţişti, ducându-şi campania sângeroasă împotriva drogurilor în pofida celor care îl acuză de grave încălcări ale drepturilor omului.

Citeşte şi: Poroşenko cere NATO să trimită nave de război în Marea Azov

Însă el a renunţat la această linie de conduită în urma morţii lui Kian delos Santos, în august 2017, care a provocat – fenomen rar – manifestaţii împotriva “războiului drogurilor”. Uciderea adolescentului de 17 ani, fiul unui vânzător ambulant şi a unei mame imigrante femeie de menaj, a ţinut prima pagină a ziarelor şi a declanşat indignarea populaţiei.

Poliţia l-a acuzat că este traficant de droguri care a tras asupra poliţiştilor în timpul arestării sale, însă imagini de pe camerele de supraveghere au arătat doi bărbaţi care trăgeau după ei un tânăr neînarmat. El a fost ucis cu două gloanţe în cap.


Familia Delos Santos a izbucnit în lacrimi, joi, când un tribunal din nordul Manilei a anunţat condamnarea a trei poliţişti la închisoare pe viaţă, cu o perioadă de siguranţă de 20 de ani.

Citeşte şi: 10.000 de persoane evacuate în Koln! Geniştii au dezamorsat o bombă neexplodată

După ce Duterte a sosit la putere, în urmă cu doi ani, poliţia a anunţat că a ucis aproape 5.000 de oameni în cadrul unor operaţiuni antidrog. Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului estimează că bilanţul real este de trei ori mai mare şi că această campanie ar putea dezvălui crime împotriva umanităţii.

Decizia de joi a fost salutată de detractorii campaniei antidrog a lui Duterte.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Uniunea Europeană eliberează fonduri pentru Ungaria, dar cu ce preț?

Budapesta și Bruxelles-ul au anunțat un acord pentru eliberarea a 16,4 miliarde de euro din fondurile înghețate în timpul guvernului Orbán. Criticii guvernului se...

VIDEO Avocatul lui Tauber îşi sfătuieşte clienta să NU se întoarcă în Moldova

Avocatul deputatei Marina Tauber, Sergiu Moraru, susține că decizia Curții de Apel de a menține sentința de condamnare a clientei sale era una previzibilă...

Ilan Șor reacţionează la decizia justiţiei luată în cazul Tauber

Fugarul Ilan Șor a criticat decizia Curții de Apel Chișinău privind menținerea condamnării fostei deputate Marina Tauber, calificând hotărârea drept un act de persecuție...

Un pacient a fugit dintr-o ambulanță, dar a fost prins rapid de jandarmi

Un incident ciudat s-a petrecut în traficul din București. Un bărbat transportat cu ambulanța a coborât din autospecială în timp ce aceasta era oprită...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.