StiripesurseDiasporaMii de italieni s-au adunat sâmbătă la Roma pentru a sărbători...

Mii de italieni s-au adunat sâmbătă la Roma pentru a sărbători primele şase luni de guvernare ale formațiunii Liga

Publicat:

Mii de persoane venite din toată Italia s-au adunat sâmbătă la Roma, la apelul Ligii, pentru a sărbători primele şase luni de când vicepremierul Matteo Salvini şi formaţiunea sa se află la guvernare, relatează AFP, potrivit Agerpres.

‘Italia ridică capul’, ‘Italienii mai întâi’, ‘Şase luni de bun-simţ al guvernării’ sau hashtag-ul ‘De la vorbe la fapte’, stătea scris pe bannerele imense de culoare albastră de la tribuna adunării.

Citește și : 481 persoane au fost reţinute şi 211 în arest preventiv la Paris (premierul francez)

Liga, partid secesionist din nordul Italiei marcat de scandaluri, revigorat de Salvini ca formaţiune naţionalistă, a închiriat trei trenuri special şi peste 200 de autocare pentru transportul manifestanţilor în capitală, unde nu era până acum implantat.

Manifestaţia a fost precedată de o campanie publicitară pe reţelele sociale, cu fotografii puţin flatante ale principalilor adversari ai Ligii – personalităţi de stânga, jurnalişti, artişti -, cu menţiunea ‘El/Ea nu va fi aici’.


Locuitorii Romei au răspuns cu afişe în care personalităţi istorice îşi arată indignarea.

Ajuns în fruntea coaliţiei de dreapta la legislativele din martie cu 17% din voturi, Salvini a format o coaliţie de guvernare cu Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem), partidul care a obţinut cele mai multe voturi, 32,5%.

Discursul său de fermitate împotriva migranţilor şi contra regulilor europene a făcut ca popularitatea lui Salvini şi a Ligii să explodeze, formaţiunea depăşind în prezent 30% în sondaje, în timp ce M5S se află în pierdere evidentă de viteză.

Cei doi parteneri la guvernare sunt implicaţi într-o dispută cu Comisia Europeană în privinţa bugetului pe 2019, ce prevede măsuri anti-austeritate şi un deficit de 2,4%, dar pe care Bruxellesul l-a respins din cauza datoriei publice uriaşe a ţării.

Tensiunile şi rivalităţile sunt însă puternice în interiorul coaliţiei, cele două formaţiuni având anumite promisiuni electorale incompatibile şi urmând să fie rivale la alegerile pentru Parlamentul European din mai 2019.

Citește și : Ion Cristoiu, despre situația din Franța: Un experiment tip USR. Nu se cresc politicieni în laborator

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.