StiripesurseDiasporaMoscova dă undă verde difuzării postului CNN International în Rusia

Moscova dă undă verde difuzării postului CNN International în Rusia

Publicat:

Moscova a anunţat marţi că a renunţat la acuzaţia contra postului de televiziune CNN International de încălcare a legislaţiei ruse privind presa şi că postul american poate emite în continuare în Rusia, transmite Reuters. 

Şeful Serviciului federal rus de supervizare a telecomunicaţiilor (Roskomnadzor), Aleksandr Jarov, a declarat că problema a fost soluţionată după ce CNN a fost de acord să ofere date generale despre fiecare dintre programele sale în timpul emisiei – de pildă, numele programului sau al editorului.

Postul CNN a menţionat că nu intenţionează să facă vreun comentariu pe acest subiect.

Roskomnadzor a formulat acuzaţiile în luna septembrie, la o zi după ce Ministerul de Externe rus acuzase Washingtonul că exercită presiuni asupra operaţiunilor din SUA ale canalului de televiziune Russia Today, care este susţinut de Kremlin.

”Acuzaţiile împotriva CNN au fost retrase, canalul va continua să funcţioneze în Rusia, dar Roskomnadzor va monitoriza modul în care activităţile companiei americane se conformează legislaţiei ruse”, a declarat Jarov, citat de Interfax.


Luna trecută, preşedintele Vladimir Putin a declarat într-o reuniune a Consiliului de Securitate Naţională că media ruse care lucrează în străinătate sunt supuse unei ‘presiuni crescânde şi inacceptabile’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.