StiripesurseDiasporaMerkel, discurs ferm la Davos de apărare a ordinii multilaterale postbelice

Merkel, discurs ferm la Davos de apărare a ordinii multilaterale postbelice

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a susţinut miercuri, la Davos, un discurs în care a apărat ferm ordinea multilaterală postbelică, lăudând compromisul ca o virtute în relaţiile internaţionale, o critică voalată la adresa preşedintelui american Donald Trump, relatează Reuters, potrivit agerpres.

În discursul adresat liderilor politici şi ai mediului de afaceri din toată lumea reuniţi la Davos, Merkel a făcut apel la puterile occidentale să gândească dincolo de interesele lor naţionale înguste şi să reformeze instituţiile globale pentru a obţine rezultate reciproc avantajoase.

Citește și : Parlamentul Letoniei îl confirmă ca premier pe Krisjanis Karins

Germania, cea mai mare economie a Europei, este puternic dependentă de comerţul internaţional şi, prin urmare, are un mare interes să menţină integritatea sistemelor globale multilaterale care sunt acum puse sub semnul întrebării de abordarea ‘America pe primul loc’ a lui Trump.

Lumea occidentală “trebuie să acţioneze împotriva fragmentării arhitecturii internaţionale şi să fie pregătită să reformeze instituţiile existente”, a spus Merkel la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveţia.


“Cred că trebuie să ne înţelegem interesul naţional într-un mod în care să ne gândim şi la interesele celorlalţi, iar de aici să creăm situaţii de ‘win-win’ care sunt o precondiţie a multilateralismului”, a adăugat ea.

Organizaţiile globale precum Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială trebuie să se reformeze pentru a restabili încrederea în sistemul financiar global, a spus Merkel.

“Mult timp, ţări emergente precum China şi India au influenţat economia mondială într-un mod foarte puternic, iar când un sistem existent are nevoie de prea mult timp să reacţioneze, consecinţele sunt că alte (ţări) se fac vizibile prin noi instituţii”, a adăugat ea.

Citește și : May: Decizia rămâne aceeaşi: niciun acord, un acord sau niciun Brexit

Cancelar de 13 ani, Merkel încearcă să apere alianţa occidentală zguduită de preşedinţia lui Trump şi să apropie mai mult o Uniune Europeană în care Germania şi-a consolidat identitatea postbelică, dar care acum este pusă la încercare de Brexit şi de naţionalism.

Merkel a mai declarat că Europa este pe o cale fără nici o garanţie de succes, în contextul în care concurează cu forţele economice ale SUA şi Chinei. “Căutăm aliaţi care ne împărtăşesc valorile”, a adăugat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.