StiripesurseȘtirile zileiPeste 40 de persoane au murit în urma violenţelor din ultimele...

Peste 40 de persoane au murit în urma violenţelor din ultimele zile din Venezuela (ONU)

Publicat:

Cel puţin 43 de persoane au murit în urma violenţelor din ultimele zile din Venezuela şi un număr record de manifestanţi au fost arestaţi în timpul protestelor, informează Înaltul Comisariat ONU pentru drepturile omului, citat de AFP şi DPA, potrivit agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisariat pentru drepturile omului, Rupert Colville, le-a declarat jurnaliştilor că decesele s-au produs în “diverse circumstanţe”.

Citește și : IRA revendică atacul din Londonderry

Luni, mai multe ONG-uri locale au avansat un bilanţ de 35 de morţi în urma protestelor şi a altor incidente.

Criza politică din Venezuela s-a agravat brusc săptămâna trecută, după decizia tânărului şef al parlamentului, Juan Guaido, de a se autoproclama preşedinte interimar.


Sute de mii de persoane au ieşit în stradă pentru a cere plecarea preşedintelui Maduro, acuzat că a ruinat această ţară cu importante resurse petroliere odinioară prosperă.

Printre persoanele ucise, a precizat Colville, cel puţin 26 “par să fi fost lovite de tiruri ale forţelor de securitate sau ale membrilor unor grupări armate pro-guvernamentale în timpul manifestaţiilor”.

“Cel puţin alte cinci victime par să fi fost ucise de forţele de securitate în cursul unor percheziţii ilegale în suburbiile sărace”, a adăugat el.

Unsprezece persoane au fost ucise de necunoscuţi care au avut legături cu jafuri, a adăugat purtătorul de cuvânt, precizând că şi-a mai pierdut viaţa şi un membru al gărzii naţionale bolivariene.

Citește și : Theresa May insistă cu renegocierea Acordului Brexit

Evocând cele 850 de arestări din ultima săptămână, el a afirmat că numai pe 23 ianuarie cel puţin 696 de persoane au fost reţinute în întreaga ţară. Potrivit dpa, printre cei 850 de arestaţi se află şi 77 de minori.

“Este vorba despre cel mai mare număr de arestări înregistrat într-o singură zi de cel puţin 20 de ani”, a subliniat Colville.

În contextul unei susţineri tot mai mari la nivel internaţional, Juan Guaido a lansat un apel la organizarea de noi manifestaţii în această săptămână, miercuri şi sâmbătă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.