StiripesurseDiasporaLituania îl condamnă în contumacie pe un mareșal sovietic

Lituania îl condamnă în contumacie pe un mareșal sovietic

Publicat:

Un tribunal lituanian a condamnat la zece ani de închisoare un mareşal sovietic, judecat în contumacie pentru represaliile sângeroase comise în 1991 împotriva mişcării pentru independenţa Lituaniei, care făcea parte la vremea respectivă din URSS, informează France Presse, potrivit agerpres.

Fostul ministru sovietic al apărării, Dmitri Iazov, în prezent în vârstă de 94 de ani, a fost acuzat împreună cu alte 66 de persoane, în majoritate cetăţeni ruşi, de crime de război şi crime împotriva umanităţii pentru rolul lor în atacul împotriva unei mulţimi care proteja clădiri publice la Vilnius, soldat cu 14 morţi şi peste 700 de răniţi în ianuarie 1991.

Citește și: Theresa May și-ar putea anunța demisia

Ceilalţi acuzaţi – militari, responsabili ai Partidului Comunist şi ai KGB la vremea respectivă – au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 4 şi 14 ani de închisoare.

Astfel, fostul comandant al Garnizoanei armatei sovietice din Vilnius, Vladimir Ushopcik, a fost condamnat la 14 ani de închisoare, iar fostul ofiţer KGB Mihail Golovatov, la 12 ani de detenţie, conform agenţiei de presă lituaniene Delfi.


Doar doi dintre ei au asistat la procesul desfăşurat la Vilnius. Un ofiţer de blindate, Iuri Mel, arestat la frontiera lituaniană în 2014 şi închis de atunci, a fost condamnat la şapte ani de detenţie. Alt fost ofiţer sovietic, rezident la Vilnius, Ghennadi Ivanov, a fost condamnat la patru ani de detenţie. Judecat în stare de libertate, acesta va merge la închisoare când verdictul va fi confirmat, probabil doar în apel.

Ambasada Rusiei în Lituania a refuzat pentru moment să comenteze condamnările. De altfel, Rusia a refuzat să coopereze cu Lituania în investigarea acestui caz şi a respins cererea de interogare a fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov, care conducea la vremea respectivă URSS.

Citește și: Un Boeing 737 MAX a aterizat de urgență pe un aeroport din Florida

Cei mai mulţi dintre acuzaţi sunt cetăţeni ruşi, dar unii dintre ei au paşapoarte belaruse şi ucrainene. Rusia şi Belarus au refuzat extrădarea lor către Lituania pentru a fi prezenţi în faţa instanţei.

Procuratura Generală a Lituaniei ceruse iniţial condamnarea la închisoare pe viaţă pentru fostul ministru al apărării Dmitri Iazov şi pentru alţi cinci foşti ofiţeri sovietici.

Deşi Lituania s-a separat de URSS în 1990, trupele sovietice au intrat în 1991 la Vilnius pentru a stopa mobilizarea pentru independenţă a localnicilor.

Citește și: Israelul a distrus complet 30 de case din Fâșia Gaza și a avariat alte câteva sute

Acuzaţii participaseră într-un fel sau altul la atacul împotriva turnului televiziunii şi a sediului radioteleviziunii lituaniene în noaptea de 12 spre 13 ianuarie 1991, în timp ce mii de lituanieni îşi protejau parlamentul ca un scut uman.

Moscova a recunoscut independenţa Lituaniei în septembrie 1991.

Relaţiile dintre Rusia şi Lituania, ţară baltică având o populaţie 2,8 milioane de locuitori, membră a UE şi NATO, rămân tensionate, mai ales după anexarea Crimeii de către Moscova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.