StiripesurseȘtirile zileiMarocul reintroduce serviciul militar obligatoriu

Marocul reintroduce serviciul militar obligatoriu

Publicat:

Campania de recrutare pentru serviciul militar obligatoriu a început în Maroc cu anunţuri în presă prin care tinerii sunt îndemnaţi să se înroleze cu sloganuri precum “Serviciu militar, mândrie naţională şi orizonturi promiţătoare”, transmite EFE, potrivit agerpres.

“Ne îndeplinim datoria naţională şi beneficiem de avantaje concrete”, scrie într-un anunţ apărut miercuri în cotidianul “Al Massae”, însoţit de o fotografie cu tineri în uniformă, cu referire la soldele lunare cuprinse între 1.050 şi 2.100 de dirhami (95-195 euro) ce vor fi primite de recruţi.

Citește și: Jaf ca-n filme pe aeroportul din Tirana: Hoții au fugit cu milioane de euro dintr-un avion!

Deşi intrarea în rândurile armatei este definită ca obligatorie pentru tinerii între 19 şi 25 de ani, aceasta va fi voluntară pentru femei şi pentru numeroşii tineri care locuiesc în străinătate şi au cetăţenie marocană. Vor fi scutiţi cei care studiază şi cei care întreţin o familie.

În plus, dată fiind capacitatea logistică a Forţelor Armate Regale (FAR), în primul an încorporarea este limitată doar la 10.000 de tineri, astfel încât serviciul nu va avea un caracter generalizat.


În acest moment, Ministerul de Interne este cel care conduce recrutarea celor 10.000 de noi soldaţi “ţinând cont de principiul egalităţii între cetăţeni şi de echilibrul între regiuni”.

Citește și: După numărarea a 95% din voturi, Netanyahu pare că-și va menține fotoliul de premier în Israel

Site-ul web pentru completarea formalităţilor de înscriere, funcţional miercuri după ce toată ziua de marţi a fost blocat, relevă că serviciul militar va fi compus din două perioade: una de patru luni, pentru pregătirea militară generală, şi cealaltă de opt luni, pentru formarea în “diferite specialităţi” profesionale în cadrul centrelor FAR.

Totodată, se menţionează că cei care, fiind selecţionaţi, refuză din diverse motive să fie încorporaţi, vor fi sancţionaţi cu închisoare de la o lună până la doi ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experți din Republica Moldova și internaționali, reuniți la Chișinău pentru prevenirea bolilor netransmisibile

Chișinăul a găzduit, în perioada 3–5 iunie 2026, cea de-a IV-a Conferință internațională privind bolile netransmisibile, la care au participat aproximativ 150 de experți...

Producerea și distribuirea de monedă falsă va fi pedepsită mai aspru

Lista infracțiunilor legate de producerea și distribuirea de monedă falsă va fi extinsă și specificată. Aceasta ar include nu numai fabricarea directă și introducerea...

Alexandru Tănase: Trebuie ținute liste cu toți cei care continuă să-i slujească interesele Rusiei în România și R. Moldova

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a lansat un mesaj dur la adresa politicienilor și persoanelor publice care participă la evenimente organizate în...

PNRR: România primește undă verde pentru cererea de plată nr. 4, în valoare de 2,62 miliarde de euro

Cererea de plată nr.4 din PNRR a primit avizul favorabil al Comitetului Economic și Financiar al UE, anunță Ministerul Finanțelor. Plata efectivă urmează să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.