StiripesurseDiasporaS-a lansat primul 'Certificat Internaţional de Stăpânire a Limbii Arabe'

S-a lansat primul ‘Certificat Internaţional de Stăpânire a Limbii Arabe’

Publicat:

Institutul Lumii Arabe din Paris a anunţat luni lansarea unui certificat în arabă recunoscut pe plan internaţional, după modelul TOEFL din engleză, creat pentru a atesta nivelul de stăpânire a acestei limbi, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Araba este a cincea în topul celor mai vorbite limbi ale lumii şi nu exista până în prezent un certificat internaţional, instrument indispensabil pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea predării sale”, a declarat Jack Lang, preşedintele institutului, în cadrul unei prezentări publice.

Citește și : Trump cere companiei Boeing să remedieze avionul 737 MAX şi să-i facă un ‘rebranding’

CIMA, acronim pentru “Certificat Internaţional de Stăpânire a Limbii Arabe”, se adresează oricărei persoane în vârstă de peste 15 ani care “doreşte să dispună de un certificat ce atestă nivelul său de limbă arabă, din motive academice, profesionale sau personale”.

Documentul va servi “valorificării nivelului lingvistic al unui candidat” care doreşte să obţină un loc de muncă sau să valideze un stagiu de pregătire.


Primele sesiuni de examene vor avea loc în această primăvară în Europa şi în peste 10 oraşe din lumea arabă. Examenul va evalua mai multe niveluri de stăpânire a limbii arabe “moderne standard” (folosită în mass-media, pe internet şi în comun de toate ţările arabe), definite prin cadrul european comun de referinţă pentru limbi, un document creat de Consiliul Europei. El va conţine mai multe teste de înţelegere şi de exprimare, ce vor fi susţinute în format oral şi scris.

Citește și : Brexit: Următorii paşi ai unui proces care se complică

Acest certificat are şi o dimensiune politică. “Araba trebuie să poată fi predată de autorităţile publice şi laice, pentru a evita ca islamiştii să îşi însuşească acest subiect”, a subliniat Jack Lang.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.