StiripesurseDiasporaAndrian Candu: Procedura de impeachment în cazul lui Igor Dodon poate...

Andrian Candu: Procedura de impeachment în cazul lui Igor Dodon poate fi aplicată doar în cazuri extreme

Publicat:

Şeful legislativului din Republica Moldova, Andrian Candu, a declarat într-o emisiune televizată că procedura de suspendare a preşedintelui Igor Dodon poate fi iniţiată doar în caz extrem, a relatat miercuri agenţia de presă Infotag, citată de Radio Chişinău. 

“Curtea Constituţională a constatat că preşedintele a încălcat Constituţia deoarece a respins în mod repetat candidatura propusă de premier pentru funcţia de ministru al apărării. De asemenea, Curtea Constituţională a propus o soluţie pentru depăşirea acestei crize instituţionale. Aici conflictul s-a încheiat. Sper că nu vor mai exista astfel de incidente”, a spus Candu.

Dar, potrivit acestuia, în baza constatărilor Curţii Constituţionale, parlamentul ar putea iniţia procedura de suspendare a preşedintelui.

“Aceasta este o procedură foarte complicată care duce la o campanie electorală reală, la destabilizare şi implică cheltuieli mari. Poate că preşedintele îşi doreşte acest lucru pentru a se victimiza şi a începe campania electorală pentru alegerile următorului parlament. Noi nu vrem să-i dăm însă lui Dodon o asemenea posibilitate. El şi Partidul Socialiştilor doresc confruntare politică. Noi nu vrem asta. Ştim că alegerile parlamentare vor fi în noiembrie 2018, atunci vom desfăşura şi campania electorală”, a subliniat Andrian Candu.

În acest context, el a menţionat că oamenii simpli “îşi doresc stabilitate şi creşterea nivelului de trai, nu confruntare şi referendumuri”.


“Nu trebuie să provocăm alte crize pentru a depăşi actualele crize instituţionale, nu trebuie să soluţionăm o criză prin alta, să provocăm conflicte, intrând în apa tulbure a unei astfel de confruntări. Procedura de impeachment poate fi iniţiată numai în cazul încălcărilor grave din partea preşedintelui. În celelalte cazuri trebuie găsite alte soluţii. Nu-mi place preşedintele, nu eu l-am ales. Dar el este ales în mod legal, are legitimitatea corespunzătoare şi voi coopera cu el pe plan instituţional”, a afirmat şeful legislativului moldovean.

În aceeaşi emisiune, Candu a insistat ca orice funcţionar, inclusiv preşedintele, să respecte legile şi Constituţia republicii.

Întrebat despre iniţiativa lui Igor Dodon privind trecerea la forma prezidenţială de guvernare, el a spus că “trebuie să se ţină seama de faptul că, chiar dacă acest lucru s-ar întâmpla, aceasta se va aplica în mandatul următorului preşedinte”.

“Următorul preşedinte nu va fi neapărat Dodon. În acelaşi timp, forma prezidenţială de guvernământ nu este (potrivită) pentru Republica Moldova. În condiţiile unei democraţii insuficient dezvoltată, forma prezidenţială poate duce la dictatură şi totalitarism”, a remarcat Candu.

La sfârşitul lunii septembrie, Partidul Socialiştilor (prorus) al preşedintelui Igor Dodon a anunţat lansarea unei iniţiative cu privire la trecerea la forma de guvernământ prezidenţială în Republica Moldova, în prezent republică parlamentară, adoptând o rezoluţie în acest sens în finalul unor acţiuni de protest la Cahul, Bălţi şi Anenii Noi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.