StiripesurseDiasporaA crescut numărul jurnaliştilor ucişi pe mapamond (RSF)

A crescut numărul jurnaliştilor ucişi pe mapamond (RSF)

Publicat:

În primele nouă luni ale anului, 56 de jurnalişti au fost ucişi în lume din cauza activităţii lor profesionale, mai mult decât în tot anul 2017 (55), a anunţat ONG-ul Reporters sans frontières (RSF), potrivit news.ro.

“Numărul alarmant al morţilor ne aminteşte de necesitatea urgentă de a proteja mai mult jurnaliştii. RSF solicită nominalizarea unui reprezentant special al secretariatului general al Naţiunilor Unite”, se arată în comunicat.

Citeşte şi: Cutremur puternic în estul îndepărtat al Rusiei

Cu 13 jurnalişti ucişi, Afganistanul este în prezent ţara cu cei mai mulţi morţi, urmată de Yemen, cu 5.

Pakistan, Palestina şi Siria numără fiecare câte doi jurnalişti profesionişti ucişi de la începutul anului.


Citeşte şi: Aterizare de urgenţă a capsulei Soyuz, care ducea doi cosmonauţi pe Stația Spațială Internațională

Numărul reporterilor ucişi în Siria a scăzut în raport cu anul trecut, 9 jurnalişti fiind victime ale conflictului în 2018.

În total, 29 de jurnalişti (52%) au fost ucişi în zona de război sau în conflict armat de la începutul anului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.