StiripesurseDiasporaAccident feroviar în nordul Italiei. Zeci de persoane au fost rănite

Accident feroviar în nordul Italiei. Zeci de persoane au fost rănite

Publicat:

Zeci de persoane au fost rănite după ce două trenuri s-au lovit frontal, joi seară, în nordul Italiei, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de presa italiană, potrivit Mediafax.

Accidentul a avut loc la ora 18.39 (19.39, ora României) în apropierea gării Inverigo (Como), relatează agenţia de presă Adnkronos şi cotidianul Corriere della Sera.

Citește și : Mexicul a ridicat nivelul de alertă pentru vulcanul Popocatepetl ca urmare a intensificării activităţii

Un tren care circula pe ruta Milano Cadorna – Asso a intrat pe un segment feroviar cu o singură linie deşi semaforul era roşu. Mecanicul locomotivei a oprit trenul după doar câţiva metri, dar nu a putut evita impactul la viteză redusă cu un tren care circula în sens opus pe ruta Erba – Milano.

Aproximativ 55 de pasageri au fost răniţi, şapte fiind spitalizaţi, au anunţat autorităţile italiene.


La locul accidentului au fost trimise numeroase echipaje medicale, inclusiv elicoptere, iar răniţii au fost transportaţi la spitalele din Cantù, Erba, Sant’Anna şi Lecco.

Autorităţile italiene vor stabili circumstanţele producerii accidentului.

Citește și : Karadzici a făcut apel împotriva sentinței de condamnare la închisoare pe viață pentru crime de război

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.