StiripesurseSocialAccident în Italia: Un cetățean moldovean și-a pierdut viața

Accident în Italia: Un cetățean moldovean și-a pierdut viața

Publicat:

Accident în Italia: Un cetățean moldovean și-a pierdut viața

Un moldovean de 39 de ani și-a pierdut viața în urma unui grav accident în Italia. Tragedia a avut loc în seara zilei de 29 septembrie, în comunele Conselve și Terrassa Padovana din provincia Padova, scrie radiomoldova.md.

4875d14e bbae 462a 8a52 d60f63437dbc

Potrivit presei italiene, șoferul din motive necunoscute a pierdut controlul asupra volanului și a derapat de pe traseu. În urma impactului, mașina s-a răsturnat pe marginea carosabilului. Din nefericire, bărbatul a decedat pe loc.

Citește și: Octavian Țîcu s-a lansat în campania electorală: ‘Prioritatea principală este integrarea Republicii Moldova la UE’

La fața locului au intervenit salvatorii și pompieri, care au efectuat lucrări de descarcerare a conducătorului auto. Traficul în zona respectivă a fost restricționat pentru câteva ore.

Autoritățile italiene precizează că una dintre ipotezele producerii accidentului ar putea fi viteza excesivă.


Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.