StiripesurseDiasporaAcordul de coaliţie din Germania, aprobat şi de către liberali

Acordul de coaliţie din Germania, aprobat şi de către liberali

Publicat:

Partidul Liberal Democrat (FDP) a aprobat duminică, printr-un vot covârşitor, acordul de coaliţie încheiat cu Partidul Social Democrat (SPD) şi Partidul Verzilor, deschizând calea formării, miercuri, a unui nou guvern în Germania, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

După aprobarea de către membrii SPD cu o zi înainte în congres, 92,2% din cei circa 660 de membri FDP au dat undă verde duminică alianţei.

Citește și : Turcia riscă sancţiuni europene drastice în cazul lui Osman Kavala

Încurajând membrii FDP să sprijine coaliţia, liderul formaţiunii Christian Lindner a spus că noul acord guvernamental reprezintă un “nou început pentru Germania”, potrivit AFP.

“Germania aşteaptă acest nou început”, a adăugat Lindner, care urmează să devină ministru de finanţe în noul guvern.


Venirea la putere a acestei alianţe, prima între aceste trei formaţiuni, condusă de social-democratul Olaf Scholz, a pus capat celor 16 ani de putere a cancelarului la final de mandat Angela Merkel.

Militanţii SPD au aprobat sâmbătă acordul de coaliţie, iar Verzii urmează să anunţe rezultatul consultării lor interne luni.

Citește și : Preşedintele Botswanei spune că diplomaţii străini au venit infectaţi cu Omicron din Europa

Bundestagul urmează să se întrunească miercuri pentru a proceda la alegerea social-democratului Olaf Scholz în funcţia de cancelar.

Rezultat al unui compromis, acordul de coaliţie negociat de cele trei părţi acordă un loc de prim plan protecţiei mediului, cu o devansare a termenului stabilit de guvernul Merkel pentru renunţarea la cărbune, din 2038 în 2030, şi concentrarea pe energia regenerabilă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.