StiripesurseDiasporaActivişti pentru climă din Franţa şi Italia au blocat intrările în...

Activişti pentru climă din Franţa şi Italia au blocat intrările în tunelul Mont Blanc

Publicat:

Activişti pentru climă din Franţa şi Italia au blocat vineri intrările în tunelul Mont Blanc situate în oraşul francez Chamonix şi în oraşul italian Courmayeur în scopul sensibilizării opiniei publice cu privire la schimbările climatice, informează Reuters, potrivit agerpres.  

Acţiunea de protest, care a început la ora 11:30 GMT, a fost desfăşurată de circa 20 de activişti din grupările Derniere Renovation (Franţa) şi Ultima Generazione (Italia), două organizaţii surori care fac parte din mişcarea de rezistenţă civilă A22, se precizează într-un comunicat de presă comun.

Citește și : Peste 6.700 de civili au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei (OHCHR)

Protestul a fost organizat în scopul exercitării unei presiuni asupra guvernelor francez şi italian în vederea luării unor măsuri pentru a limita efectele schimbărilor climatice.

”Blocăm drumul astăzi pentru a deschide o nouă cale pentru copiii de mâine”, a spus Luca, în vârstă de 28 de ani, membru al Ultra Generazione.


Citește și : Rusia a desfăşurat sisteme antirachetă mobile pe una din insulele Kurile

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.