StiripesurseDiasporaActriţa Juliette Binoche a fost premiată la gala UniFrance

Actriţa Juliette Binoche a fost premiată la gala UniFrance

Publicat:

Actriţa Juliette Binoche a fost premiată de UniFrance, instituţia care se ocupă de promovarea cinematografiei franceze în întreaga lume, pentru a fi contribuit la “splendoarea” acestei industrii care anul trecut a avut încasări în străinătate de 468 de milioane de euro, cu 82 % mai mult decât în 2016, relatează sâmbătă EFE.

“Este o artistă care nu se teme de nimic”, a spus despre Binoche preşedintele acestei instituţii, într-o ceremonie desfăşurată vineri la Ministerul Culturii din Paris, conform agerpres .

Gala a cuprins o trecere în revistă a filmografiei lui Juliette Binoche, instituţia evidenţiind cariera prolifică a artistei născute la Paris, care include un premiu Oscar pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar, obţinut în 1997 pentru filmul “Pacientul englez”.

Citește și : „Părăsim Uniunea Europeană, nu Europa”.Nu va fi un al doilea referendum privind Brexit-ul (Theresa May)

Binoche care se află într-un turneu de promovare a noului său film ‘Un beau soleil intérieur’, în regia lui Claire Denis, a recunoscut emoţionată până la lacrimi că, deşi a primit numeroase premii în întreaga lume, faptul de a fi omagiată în propria ţară “este cu totul altceva”.


UniFrance a înfiinţat acest premiu în 2016, an în care i-a recompensat pe distribuitorul italian Andrea Occhipinti (Lucky Red) şi pe producătorii Aton Soumache şi Dimitri Rassam (On Entertainment), responsabili ai filmului “The Little Prince” .

În 2017 institutul a acordat acelaşi premiu actriţei franceze Isabelle Huppert şi distribuitorului chinez La Pekang.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.