StiripesurseDiasporaActriţa şi regizorul primului film care va fi realizat în spaţiu...

Actriţa şi regizorul primului film care va fi realizat în spaţiu au început antrenamentele şi instructajul

Publicat:

Actriţa şi regizorul primului film care va fi realizat în spaţiu, pelicula rusă “Provocarea”, au început deja antrenamentele şi instructajul care se vor desfăşura pe parcursul a patru săptămâni, relatează marţi EFE, potrivit agerpres.  

“Pentru toţi situaţia este neobişnuită, pentru că nu s-a făcut niciodată o pregătire atât de scurtă. Nici pentru cosmonauţi şi nici pentru turiştii spaţiali”, a declarat televiziunii publice Yulia Peresild, protagonista acestui film.

Citește și : 3,5 milioane de oameni au fost răpuşi de COVID-19

Yulia Peresild, care va pleca pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) la 5 octombrie împreună cu regizorul Klim Shipenko, a precizat că a primit şi un manual de zbor.

Pregătirea va consta în cunoaşterea sistemelor de la bordul navei ruseşti Soyuz MS-19 cu care vor zbura spre segmentul rus al platformei orbitale.


Ei trebuie să se obişnuiască şi cu condiţiile de microgravitaţie de pe ISS, iar pentru aceasta vor face un antrenament pe avionul-laborator Il-76, şi vor învăţa să reacţioneze în caz de aterizare de urgenţă în apă la revenirea lor pe Terra.

“Programul de instructaj pentru zbor diferă de planul de pregătire al cosmonauţilor profesionişti şi include elemente obligatorii pentru toţi membrii echipajului”, a informat centrul de antrenamente din Rusia.

Peresild, Shipenko şi cele două rezerve ale lor vor efectua de asemenea patru săptămâni de antrenamente, după ce au trecut testele medicale la jumătatea lunii mai, şi vor primi combinezoane confecţionate pe măsură.

Citește și : 25% dintre adolescenţii sud-coreeni sunt depresivi

Ei vor decola la 5 octombrie de pe cosmodromul Baikonur, din Kazahstan, şi vor rămâne pe staţia spaţială timp de 12 zile.

Citeşte şi:  Zelenski: Ucraina ar putea fi nevoită să recunoască realitatea şi să iniţieze negocieri directe cu Putin pentru oprirea războiului

Potrivit Centrului de pregătire a cosmonauţilor, cosmonautul Anton Shkaplerov va face oficiul de comandant şi de inginer de zbor când va decola spre ISS, însoţit de actriţa şi de regizorul rus, la bordul capsulei Soyuz MS-19 .

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O moldoveancă a murit în Italia după ce a căzut de pe bicicletă

O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 53 de ani, și-a pierdut viața în urma unui accident produs în Pieve di Soligo....

Un moldovean de 19 ani a fost rănit într-un accident în Italia

În noaptea de 23 aprilie, în comuna italiană Chison di Valmarino a avut loc un accident grav. Un cetățean al Republica Moldova, în vârstă...

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.