StiripesurseDiasporaAeroportul din Catania a fost redeschis

Aeroportul din Catania a fost redeschis

Publicat:

Aeroportul Catania din Sicilia, închis duminică după ce vulcanul Etna a expulzat fum şi cenuşă în timpul unei noi erupţii, a fost redeschis luni, transmite agenţia AFP, potrivit agerpres.

Aeroportul funcţionează de la ora 7:00 GMT, a declarat conducerea sa într-un comunicat, avertizând în acelaşi timp cu privire la posibile întârzieri.

Citeşte şi: Războiul, criza climatică şi pandemia de coronavirus ameninţă decenii de progres al sistemului global de sănătate – Black News

Duminică, reprezentanţii aeroportului au comunicat că “din cauza activităţii eruptive a Etna şi a cantităţilor abundente de cenuşă vulcanică ajunse pe aeroport, operaţiunile aeriene sunt suspendate până când vor fi restabilite condiţiile de securitate”.

Etna, cu o înălţime de 3.324 de metri, este cel mai înalt vulcan activ din Europa şi unul dintre cei mai activi din lume. El a intrat frecvent în erupţie în ultimii 500.000 de de ani.


Citeeşte şi: PROTEST în Bulgaria pentru îmbunătăţirea măsurilor de siguranţă rutieră – Black News

Anul trecut, circa 10 milioane de pasageri au tranzitat Aeroportul Internaţional Catania, situat în estul Siciliei, una dintre destinaţiile turistice cele mai populare ale Italiei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.