StiripesurseDiasporaAlbania interzice folosirea telefoanelor mobile în instituţiile de învăţământ

Albania interzice folosirea telefoanelor mobile în instituţiile de învăţământ

Publicat:

Albania a interzis începând de luni, prima zi a anului şcolar, folosirea telefoanelor mobile în instituţiile de învăţământ, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

Decizia a fost luată în luna iulie de Ministerul Educaţiei, Sportului şi Tineretului, după ce mulţi părinţi şi profesori s-au plâns de folosirea generalizată a telefoanelor mobile şi de faptul că astfel cursanţii sunt distraşi de la activităţile educaţionale.

Citește și : Lidera unei secte din Coreea de Sud îşi exploata şi bătea adepţii

Guvernul de la Tirana speră că această iniţiativă va avea un impact pozitiv asupra creşterii calităţii educaţiei.

‘Sunt convins că va fi o schimbare majoră’, a declarat premierul albanez Edi Rama la o reuniune cu personalul didactic, unde a anunţat că următorul pas va fi interzicerea folosirii telefoanelor mobile şi în instituţiile publice, devenite în opinia sa un fel de ‘cluburi de internet’.


În prima lună se va duce o campanie de informare şi de conştientizare a interdicţiei, iar apoi ‘telefoanele mobile vor fi aruncate la gunoi şi nu vor fi restituite, pentru că sunt contaminanţi periculoşi pentru mediul educaţional’, a mai spus şeful guvernului de la Tirana.

Citește și : Ciocniri violente între naţionaliştii din Kiev şi poliţişti. Şapte militari au fost spitalizaţi

Conducerea fiecărei instituţii de învăţământ va fi însărcinată cu gestionarea acestui proces şi va lua măsuri care merg până la confiscarea telefoanelor mobile dacă interdicţia este încălcată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.