StiripesurseExterneAlbin Kurti este 'împins' de americani să reia negocierile cu Serbia

Albin Kurti este ‘împins’ de americani să reia negocierile cu Serbia

Publicat:

Statele Unite l-au îndemnat marţi pe Albin Kurti, următorul premier al Kosovo, să acorde prioritate normalizării relaţiilor cu Serbia, după ce politicianul kosovar a promis o nouă abordare pe această temă, transmite AFP, potrivit agerpres.

“SUA sprijină cu tărie dialogul dintre Kosovo şi Serbia facilitat de UE, care are drept scop un acord extins de normalizare ce ar trebui să se concentreze pe o recunoaştere reciprocă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, în cadrul unei conferinţe de presă.

Citește și: SEISM puternic în Grecia 

“Vom încuraja noul guvern, odată format, să acorde prioritate acestor negocieri”, a spus Ned Price felicitând Kosovo pentru scrutin.

Într-un interviu acordat luni AFP, reformistul de stânga Albin Kurti, care urmează să devină următorul prim-ministru, a declarat că discuţiile cu Serbia ar trebui să înceapă pe picior de ‘egalitate’ şi ‘reciprocitate’.


În opinia lui Albin Kurti, aceste schimburi nu ar trebui să se concentreze pe compensarea Belgradului pentru pierderea Kosovo, fostă provincie cu majoritate albaneză.

Citește și: Numărul de infectări cu coronavirus înregistrează o scădere semnficativă

Serbia refuză să recunoască declaraţia de independenţă a Kosovo din 2008, chiar dacă cele două părţi au convenit anul trecut la Washington asupra consolidării legăturilor economice.

SUA păstrează o influenţă importantă în Kosovo, descrisă uneori ca fiind cea mai pro-americană ţară din lume după ce Washingtonul a condus intervenţia NATO din 1999 care a determinat retragerea Serbiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.