StiripesurseȘtirile zileiAlegătorii pot solicita urna mobilă pentru turului II

Alegătorii pot solicita urna mobilă pentru turului II

Publicat:

Alegătorii pot solicita urna mobilă pentru turului II

Alegătorii pot solicita urna mobilă pentru votarea la locul aflării pentru turul II al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, anunță Comisia Electorală Centrală (CEC).

Citește și: Zeci de procese verbale la Sângerei. Figuranții riscă amenzi usturătoare

Cererile depuse pentru turul întâi nu sunt valabile și la turul al doilea. Potrivit legislației electorale, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secţiei de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă.

Cererile se fac în scris, până la ora 14.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris până la ora 14.00, dacă se prezintă şi certificat medical.

Reamintim că persoanele care nu pot să depună singure cererea privind votarea la locul aflării, au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sale sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul primăriei. Dacă, din cauza unei deficiențe fizice, boli sau din alte motive temeinice, alegătorul nu poate semna personal cererea privind votarea la locul aflării, el poate depune personal cererea în formă verbală la sediul secției de votare. În cazul în care cererea nu poate fi depusă personal în formă verbală la sediul secției de votarea, aceasta poate fi depusă telefonic.


În ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează, cel puțin doi membri ai biroului care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu materialele necesare votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În premieră, Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Republica Moldova va deține, pentru prima dată, președinția Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice (ECRB). Citește și: Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se...

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

Încep examenele naționale de absolvire a gimnaziului

Peste 34.000 de elevi vor susține, în perioada 4-15 iunie, examenele naționale de absolvire a gimnaziului. Astăzi, 4 iunie are loc examenul la Istoria...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.