StiripesurseDiasporaAlegeri în Turcia: Doi morţi în urma unei dispute în faţa...

Alegeri în Turcia: Doi morţi în urma unei dispute în faţa unui birou de vot

Publicat:

Doi oameni şi-au pierdut viaţa duminică în faţa unui birou de vot din estul Turciei în timpul alegerilor municipale care au loc în această ţară, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP, potrivit Agerpres.

O dispută a izbucnit în jurul orei 10.00 (07.00 GMT) între două grupuri aflate în faţa unui birou de vot din oraşul Puturge, din provincia Malatya, provocând moartea a două persoane, informează un comunicat al guvernoratului din Malatya.

Citește și : Regele Salman al Arabiei Saudite respinge decizia lui Trump privind Platoul Golan

Patru persoane au fost reţinute, se mai menţionează în comunicat.

Agenţia privată DHA precizează că cele două victime şi-au pierdut viaţa după ce s-a tras asupra lor de către un individ care apoi a fost reţinut.


După ce a votat la Istanbul, preşedintele Recep Tayyip Erdogan s-a declarat “dezolat” şi a afirmat că a fost declanşată o anchetă pentru elucidarea circumstanţelor incidentului.

Temel Karamollaoglu, lider al Partidului Fericirii (SP, islamo-conservator), a anunţat pe Twitter că cei doi bărbaţi erau membri ai partidului său.

El a imputat atacul unui nepot al unui candidat al Partidului justiţiei şi dezvoltării (AKP, la putere).

Recep Tayyip Erdogan, care este şi preşedintele AKP, l-a sunat pe Karamollaoglu pentru a-i transmite condoleanţe.

Circa 57 de milioane de alegători turci votează duminică pentru a-şi alege primarii, consiliile locale şi şefii cartierelor (“muhtar”).

Citește și : Principalii trei candidaţi în cursa prezidenţială din Ucraina au votat

Şapte persoane au fost arestate şi la Esenyurt, în vestul Istanbulului, după o dispută între mai mulţi candidaţi pentru un post de muhtar, şi un bărbat a fost rănit cu un cuţit într-un alt conflict la Kadikoy, în estul oraşului, potrivit poliţiei.

Scrutinul se anunţă unul dificil pentru AKP, care şi-a aruncat în luptă toate forţele pentru a evita seismul unor înfrângeri la Ankara sau Istanbul.

Turcia se confruntă cu prima recesiune din ultimii zece ani, o inflaţie record şi un şomaj în creştere, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.