StiripesurseDiasporaAlegerile legislatine din Danemarca vor avea loc pe 5 iunie

Alegerile legislatine din Danemarca vor avea loc pe 5 iunie

Publicat:

Şeful guvernului de dreapta din Danemarca, Lars Lokke Rasmussen, a convocat marţi pentru data de 5 iunie alegeri legislative de sfârşit de mandat, în care social-democraţii sunt daţi drept favoriţi, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Vreau să utilizez toată voinţa mea, toate competenţele mele şi experienţa mea pentru a continua să conduc Danemarca. Şi le solicit danezilor să mă realeagă în alegerile legislative din 5 iunie”, a declarat premierul danez în timpul unui discurs excepţional susţinut la Parlament.

Citește și : Pamela Anderson l-a vizitat pe Julian Assange în închisoare: ‘Este un om bun. Îl iubesc!’

Cele mai recente sondaje de opinie creditează blocul de stânga cu 54% din intenţiile de vot, comparativ cu 46% pentru forţele de dreapta, victime mai ales ale aspiraţiei danezilor la alternanţă, după patru ani de guvern de dreapta susţinut de un partid eurosceptic şi antiimigraţie.

Mette Frederiksen, preşedintele Partidului Social-Democrat, cea mai mare formaţiune din ţară, este la rândul său favorabilă unei politici mai restrictive în ceea ce priveşte primirea de imigranţi. Fostă ministru pentru ocuparea forţei de muncă, apoi pentru justiţie, ea a prezentat anul trecut un proiect de reformă menit să stăvilească sosirile de imigranţi “non-occidentali sau non-danezi etnic”, trimiţându-i în tabere pe africani sub supervizarea Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al ONU, retorică împrumutată de la extrema dreaptă şi deja banalizată în Danemarca.


Citește și : Poliția rusă a destructurat o grupare neonazistă. Cel puțin 30 de persoane au fost arestate

În partea cea mai de dreapta a dreptei, alte două noi partide intenţionează să prezinte candidaţi.

Parlamentul danez, Folketing, numără 179 de membri, printre care patru reprezentanţi ai teritoriilor autonome ale regatului scandinav: doi pentru Groenlanda şi doi pentru insulele Feroe. Pentru a putea spera să treacă în Parlament, un partid trebuie să adune cel puţin 2% din voturi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.