StiripesursePoliticăAlexandru Tănase: Implicarea preoților în campania electorală trebuie sancționată

Alexandru Tănase: Implicarea preoților în campania electorală trebuie sancționată

Publicat:

Fostul președinte al Curții Constituționale și ex-ministru al Justiției, Alexandru Tănase, a declarat că este inadmisibilă folosirea Bisericii și a preoților pentru manipularea opiniei publice în perioada electorală, subliniind că astfel de comportamente trebuie sancționate.

„Nu-i simplu politic să impui astfel de sancțiuni, pentru că politicienii comunică cu poporul prin presă și televiziune, pe când preotul îi vede în fiecare dimineață. Nimeni nu riscă să fie ostracizat de masa de preoți”, a explicat Tănase, într-o emisiune la agora.md.

El a atras atenția în special asupra Bisericii Ortodoxe Ruse și filialei ei din Moldova, care, potrivit lui, ar folosi rețeaua de preoți pentru a manipula și intoxica populația.

Tănase a amintit de cazul din 2016, când Curtea Constituțională a constatat implicarea agresivă a unor reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei în alegerile prezidențiale, utilizând un limbaj extremist, xenofob, homofob și sexist. Atunci, CC a cerut Parlamentului să instituie mecanisme sancționatorii pentru implicarea preoților în campanii electorale.

„Sunt mulți preoți cumsecade, care își fac datoria, dar sunt la fel de mulți care duminică de duminică intoxică lumea. Asemenea comportamente nu pot să nu fie sancționate, în special în campania electorală. Trebuie să existe o înțelegere clară între stat și cultele religioase, cu un grad de toleranță zero”, a concluzionat Tănase.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.