StiripesurseȘtirile zileiAmazon obţine în instanţă SUSPENDAREA contractului între Pentagon şi rivalii de...

Amazon obţine în instanţă SUSPENDAREA contractului între Pentagon şi rivalii de la Microsoft

Publicat:

Un judecător din SUA a aprobat joi solicitarea înaintată de compania Amazon pentru suspendarea unui contract de mai multe miliarde de dolari prin care rivalii de la Microsoft oferă Pentagonului servicii de ‘cloud computing’, relatează dpa, potrivit agerpres.

Decizia este o victorie pentru Amazon, care a protestat împotriva acordării acestui contract, în valoare de până la 10 miliarde de dolari, către Microsoft în octombrie.

Citeşte şi: Venezuela îşi trimite armata la graniţa cu Columbia

Judecătoarea Patricia Campbell-Smith a emis o hotărâre de suspendare, dar nu şi-a făcut publică opinia. Ea a cerut Amazon să avanseze 42 de milioane de dolari în caz că se va dovedi că hotărârea judecătorească a fost emisă pe nedrept.

Luna trecută, Amazon a înaintat o plângere în justiţie cerând instanţei să suspende punerea în aplicare a contractului de către Microsoft, afirmând că procesul de evaluare a inclus “deficienţe şi erori clare şi o părtinire neechivocă”.


“Suntem dezamăgiţi de decizia de astăzi (joi – n.r.) şi considerăm că acţiunile adoptate în acest litigiu au întârziat inutil implementarea strategiei de modernizare a Departamentului Apărării şi au privat trupele noastre de luptă de un set de capacităţi de care au nevoie urgentă”, a spus un purtător de cuvânt al Pentagonului, într-o primă reacţie.

“Totuşi, suntem încrezători în decizia de a acorda contractul JEDI Cloud către Microsoft şi rămânem concentraţi pe a obţine această capacitate critică pentru trupele noastre de luptă cât mai rapid şi eficient posibil”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Amazon a fost considerată la un moment dat favorită să câştige contractul. Totuşi, criticile frecvente ale preşedintelui Donald Trump la adresa şefului acestui gigant al internetului şi al retail-ului, Jeff Bezos, au aruncat o umbră de îndoială asupra procesului.

Citeşte şi: Secretarul american al Justiţiei critică Twitter-urile lui Trump: ‘Îmi fac munca imposibilă!’

Bezos este şi proprietarul cotidianului Washington Post, care a publicat deseori articole critice la adresa preşedintelui.

La începutul acestei săptămâni, departamentul de ‘cloud computing’ al Amazon a spus că încearcă să obţină interpelarea lui Trump şi a secretarului Apărării, Mark Esper, ca parte a procesului său.

Când contractul a fost acordat în octombrie, Pentagonul a spus că, în procesul de selecţie, atenţia a fost mereu pe “nevoia de a sprijini trupele de luptă cu această capacitate esenţială”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Insula Nauru din Pacific vrea să-și schimbe numele pentru a se desprinde de trecutul colonial

Nauru, cea mai mică țară insulară din lume, ar putea face în curând o mare schimbare: se va redenumi „Naoero”. Schimbarea ar „onora mai...

Pasagerii din avioane își riscă viața luând bagaje și filmând în situații de urgență

Experții din industrie au declarat că pasagerii aerieni își pun din ce în ce mai mult în pericol viețile filmând situații de urgență și...

Sicilia, la mare căutare în contextul nunții artistei Dua Lipa

Căutările pe Google pentru Sicilia au crescut cu 94% în ultima săptămână, în contextul viitoarei nunți a cântăreței Dua Lipa și a nunții lui...

Lovitură pentru fumători într-o destinație de vacanță. Fumatul, interzis pe plajă

Dacă mergi în Antalya în această vară, lasă țigările acasă - sau cel puțin departe de plajă. Lara, Belek, Çamyuva și Beach Park au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.