StiripesurseȘtirile zileiAmerica Centrală, în alertă la apropierea uraganului Julia

America Centrală, în alertă la apropierea uraganului Julia

Publicat:

Furtuna tropicală Julia a devenit uragan şi se preconizează că va ajunge duminică dimineaţă în Nicaragua, conform Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite şi autorităţilor locale, informează AFP, potrivit agerpres.  

“Julia a devenit un uragan, cu vânturi susţinute de 120 km/h, în timpul trecerii sale pe lângă insulele San Andres şi Providencia” care, alături de Santa Catalina, alcătuiesc un arhipelag columbian cu aproximativ 48.000 de locuitori din Marea Caraibelor, potrivit unui comunicat al NHC.

Citește și :  Charles Michel: Liderii statelor Uniunii Europene au ‘ambiţia comună’ de a reduce tarifele la energie

Vicepreşedintele Nicaragua, Rosario Murillo, a anunţat că Julia urmează să lovească zona de uscat cu intensitatea unui uragan de categoria 1 în zorii zilei de duminică, între Orinoco şi Laguna de Perlas, la nord de oraşul Bluefields de pe coasta de sud-est a ţării.

La ora 00:00 GMT, uraganul se afla la 200 km est de Bluefields şi se deplasa cu o viteză de 28 km/h, conform NHC.


Preşedintele columbian Gustavo Petro a decretat “alertă maximă” la San Andres.

Precipitaţiile din acest weekend ar putea provoca “inundaţii şi alunecări de teren” potenţial mortale în America Centrală, a avertizat, de asemenea, NHC.

În Bluefields, unul dintre principalele oraşe de pe coastele din Nicaragua cu ieşire la Marea Caraibilor, pescarii îşi asigurau ambarcaţiunile, iar rezidenţii se grăbeau să se aprovizioneze şi să retragă bani. “Trebuie să ne pregătim cu mâncare, câte puţin din toate, pentru că nu ştim ce se va întâmpla”, a declarat pentru AFP Javier Duarte, ebenist care s-a rugat ca furtuna să se abată din calea oraşului său cu 60.000 de locuitori.

Sistemul Naţional pentru Prevenirea Dezastrelor din Nicaragua (Sinapred) a plasat sâmbătă întreaga ţară în alertă galbenă şi a activat unităţile pentru operaţiuni de salvare.

Guvernul a evacuat aproximativ 6.000 de persoane din regiunea Laguna de Perlas şi din alte localităţi ameninţate.

În Guatemala, 22 de departamente au fost plasate în alertă roşie de către serviciile de protecţie civilă pe măsură ce se apropia furtuna, care ar putea afecta, totodată, Honduras şi El Salvador.

În Honduras, guvernul a anunţat deschiderea preventivă a barajului hidroelectric principal, El Cajon. Măsura a fost luată în special după ce ţara s-a confruntat cu inundaţii şi evacuări la sfârşitul lunii septembrie în vecinătatea San Pedro Sula, al doilea oraş ca mărime şi centrul industrial al ţării, totodată zona cea mai ameninţată în prezent de uraganul Julia.

În El Salvador, autorităţile au declarat alertă portocalie pentru întreaga ţară, activând unităţile pentru operaţiuni de salvare şi dispunând evacuări preventive în zonele cu risc ridicat.

Citește și : Scholz, la finalul summitului UE: Preţurile importurilor de gaze sunt prea mari, trebuie să le reducem

În Panama, Protecţia Civilă a instituit o alertă galbenă, inclusiv în provincia Darien, o zonă de junglă care se învecinează cu Columbia şi pe care sute de migranţi o traversează zilnic pentru a ajunge în Statele Unite.

La sfârşitul anului 2020, uraganele Eta şi Iota au lovit America Centrală, lăsând în urmă cel puţin 200 de morţi şi tot atâţia dispăruţi, pagubele fiind estimate la câteva milioane de dolari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De la începutul lunii iulie până în prezent, motorina s-a scumpit cu 4 lei și 29 de bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 22 iulie. Astfel, un litru de benzină A95 va...

Copiii din diasporă, invitați să descopere Chișinăul prin activități la Biblioteca municipală, între 10 și 15 august

Copiii din diasporă cu vârste între 7 și 12 ani vor putea descoperi Chișinăul printr-o serie de activități educative și creative gratuite. Între 10...

Peste 14.500 de solicitări la ambulanță, în perioada 13-19 iunie

Dispeceratul comun de urgență al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.544 de solicitări în perioada 13-19 iunie. Dintre acestea,...

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.