StiripesurseEconomieAnca Dragu se află la Bruxelles

Anca Dragu se află la Bruxelles

Publicat:

Anca Dragu se află la Bruxelles

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, efectuează o vizită de lucru la Bruxelles, unde poartă discuții cu oficiali europeni de nivel înalt.

Subiectele de pe agenda guvernatorului se referă la prioritățile mandatului, progresele în contextul îndeplinirii criteriilor de aderare a R. Moldova la UE, evoluțiile macroeconomice și perspectivele economice ale R. Moldova, transmite un comunicat BNM.

În prima zi a vizitei, pe 8 februarie, Anca Dragu a avut o întrevedere bilaterală cu Annika Eriksgaard, director pentru relații economice și financiare internaționale în cadrul Direcției Generale pentru Afaceri Economice și Financiare a Comisiei Europene (DG ECFIN).

Anca Dragu se află la Bruxelles

Oficialii au vorbit despre evoluțiile macroeconomice, precum și despre contribuția BNM în procesul de integrare europeană a R. Moldova, inclusiv despre actualul proiect de asistență Twinning „Consolidarea supravegherii, guvernanței corporative și gestionării riscurilor în sectorul financiar”, implementat în Republica Moldova cu suportul Uniunii Europene.

O altă întrevedere a Ancăi Dragu a vizat obiectivul de aderare a R. Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA), ca urmare a semnării cererii din partea țării noastre de către guvernatorul BNM, Anca Dragu, la 30 ianuarie.


Vezi şi: Putin spune Occidentului că Rusia nu poate fi învinsă în Ucraina (VIDEO) – Stiripesurse.md

Astfel, în cadrul discuției purtate de Anca Dragu cu Giorgio Andreoli, Directorul General al Consiliului European al Plăților, a fost evidențiat efortul R. Moldova pentru alinierea în continuare la standardele și bunele practici ale UE.

„A fost o onoare să semnez cererea de aderare la SEPA. Acest moment a arătat angajamentul ferm al BNM în parcursul european al Moldovei”, a subliniat guvernatorul BNM.

Totodată, Anca Dragu și-a exprimat încrederea că R. Moldova are toate șansele să adere la SEPA, întrucât au fost înregistrate realizări semnificative în adoptarea și implementarea legislației relevante, armonizate cu acquis-ul UE, referitoare la serviciile de plată, activitatea bancară, combaterea spălării banilor, libera circulație a capitalurilor, protecția datelor cu caracter personal și alte domenii-cheie.

Anca Dragu se află la Bruxelles

Aderarea la SEPA, precum și alte subiecte economice și financiare au fost abordate și la întrevederea dnei Dragu cu John Berrigan, Director General, Direcția Generală Stabilitate Financiară, Servicii Financiare și Uniunea Piețelor de Capital (DG FISMA) a Comisiei Europene.

În cadrul întrevederii, Anca Dragu a menționat că BNM este interesată să obțină de la UE recunoașterea rezultatelor reformelor în domeniul bancar, în cadrul unui exercițiu de evaluare a echivalenței legislației bancare naționale cu legislația UE.

Discuțiile guvernatorului BNM cu demnitarii europeni vor continua, în după amiaza-zilei de 9 februarie 2024, în cadrul conferinței la nivel înalt „Independența băncii centrale într-o lume în schimbare”. Evenimentul este organizat pentru membrii constituenței Fondului Monetar Internațional (FMI), din care face parte și Republica Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Parcursul european și consolidarea cooperării moldo-ucrainene pe agenda discuțiilor MAE

Secretarul de stat Carolina Perebinos a avut o întrevedere cu delegația Comisiei pentru politică externă și cooperare interparlamentară a Radei Supreme a Ucrainei, condusă...

CEC propune permanentizarea votului prin corespondență

Votul prin corespondență ar putea fi permanentizat, iar pentru administrarea acestuia ar putea fi creat un consiliu electoral distinct, potrivit IPN. Citește și: Indivizii care...

Pensii și alte prestații sociale pentru moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina

Moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale. Parlamentul a ratificat două acorduri în domeniul securității sociale,...

Prima sentință în dosarul „Metalferos” – menținută la Curtea de Apel

Nicolae Pelin, prezentat de procurori drept capul uneia dintre grupările care ar fi prejudiciat întreprinderea „Metalferos” în perioada când aceasta era controlată de oameni...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.