StiripesurseDiasporaAndrej Babis acuză Parlamentul European de 'ingerinţă' în afacerile interne ale...

Andrej Babis acuză Parlamentul European de ‘ingerinţă’ în afacerile interne ale ţării sale

Publicat:

Premierul miliardar ceh, Andrej Babis, a acuzat sâmbătă Parlamentul European (PE) de “ingerinţă” în afacerile interne ale ţării sale după o rezoluţie adoptată cu o zi înainte îndemnând la introducerea unor mecanisme pentru a preveni conflictul de interese legat de fondurile UE, notează AFP, scrie agerpres.

Andrej Babis a făcut avere înfiinţând grupul Agrofert (industrie alimentară, produse chimice, media). După ce a ajuns la putere, a transferat-o unor fonduri în 2017, dar datele din registrele beneficiarilor efectivi arată că el continuă să strângă beneficiile grupului.

Citește și : Trump: Bolton va plăti ‘scump’ pentru ‘încălcarea legii’ prin publicarea cărţii sale

Premierul, care neagă cel mai mic act condamnabil, este suspectat că a profitat de fondurile europene destinate IMM-urilor retrăgând din Agrofert complexul hotelier şi agricol “Cuib de barză” din apropiere de Praga, în 2007, cu patru ani înainte de a intra în politică.

Sâmbătă, Andrej Babis a declarat că eurodeputaţii “au inspirat luarea de măsuri în cadrul procedurilor penale specifice pe teritoriul ceh, fără cunoştinţe sau dovezi specifice”.


“Aceasta poate fi percepută ca o dovadă de presiune politică şi mediatică asupra sistemului juridic ceh şi de ingerinţă în afacerile interne”, a declarat Andrej Babis într-un comunicat dat publicităţii de agenţia de presă CTK.

Parlamentul European a mai condamnat vineri utilizarea unor “afirmaţii defăimătoare şi pline de ură” de către Babis la adresa eurodeputaţilor aflaţi în misiune în ţara sa pentru a ancheta asupra unui presupus conflict de interese în ce-l priveşte.

Preşedinta acestei comisii parlamentare, germana Monika Hohlmeier (PPE, dreapta), în fruntea unei delegaţii de şase persoane care a vizitat Cehia în februarie, denunţase, joi, în timpul dezbaterilor din PE, “presiunile enorme” suportate în cursul acestei misiuni.

Citește și : Atac sângeros în Marea Britanie: trei oameni au fost înjunghiaţi mortal într-un parc din Reading

La acea dată, Babis a spus despre Monika Hohlmeier că este ‘un pic dezechilibrată’ şi i-a numit “informatori şi trădători” pe cei doi membri cehi ai misiunii PE.

Guvernul minoritar condus de Babis şi format din mişcarea sa populistă, ANO, şi Partidul Social-Democrat (CSSD) este la putere în Cehia din iunie 2018, susţinut şi de comunişti.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.