StiripesurseSintezeAngela Merkel este în vizită oficială în Israel

Angela Merkel este în vizită oficială în Israel

Publicat:

O delegaţie ministerială germană, condusă de cancelarul Angela Merkel, se află joi în Israel pentru reluarea convorbirilor cu executivul israelian, pe fondul dezacordurilor cu privire la politica faţă de Iran şi situaţia unui sat de beduini din Cisiordania, transmite dpa, potrivit agerpres.

Discuţiile periodice între guvernele german şi israelian au fost suspendate la începutul lui 2017 ca urmare a obiecţiilor Berlinului faţă de construirea de către Israel a unor colonii în teritoriile palestiniene.

Citeşte şi: Elena Udrea şi Alina Bică au fost ARESTATE în Costa Rica

Biroul cancelarului german a precizat că discuţiile de joi se vor concentra pe ‘afaceri, inovare şi tehnologie’.

Martina Fietz, purtătoare de cuvânt a cancelarului Angela Merkel, afirmase că politica externă şi de securitate şi probleme regionale se vor afla în centrul acestor convorbiri.


Şefa executivului german va vizita memorialul Yad Vashem dedicat victimelor Holocaustului, va avea o întrevedere cu preşedintele israelian Reuven Rivlin şi va primi titlul de Doctor honoris causa din partea Universităţii din Haifa.

Înainte ca Merkel să sosească în Israel, copii din satul beduin Khan al-Ahmar, situat în Cisiordania, au afişat postere în care îi cer cancelarului german să stopeze iminenta demolare a localităţii.

Citeşte şi: Schimb de focuri în Carolina de Sud: Un poliţist a fost ucis şi alţi patru au fost răniţi de gloanţe – VIDEO

Berlinul şi-a exprimat deja opoziţia faţă de planul israelian de demolare a satului despre care Israelul susţine că a fost construit ilegal şi periculos de aproape de o autostradă.

Vizita Angelei Merkel în Israel are loc în contextul încercărilor Uniunii Europene de a salva acordul internaţional privitor la programul nuclear iranian, document semnat în 2015 de Teheran, pe de o parte, şi SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China şi Germania, pe de altă parte. În luna mai a acestui an, preşedintele Donald Trump a anunţat că retrage SUA din acest acord şi a decis reintroducerea sancţiunilor economice contra Iranului.

În discursul său de săptămâna trecută de la tribuna Adunării Generale a ONU, premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a acuzat pe liderii europeni că îi ‘răsfaţă pe dictatorii din Iran’ şi a comparat acţiunile lor cu incapacitatea Europei de a combate ascensiunea Germaniei naziste în secolul trecut. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.