StiripesurseDiasporaAngela Merkel pleacă pentru prima dată la Auschwitz

Angela Merkel pleacă pentru prima dată la Auschwitz

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel va efectua în premieră la 4 decembrie o vizită la Auschwitz, în contextul evenimentelor care marchează apropiata împlinire a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare nazist, a anunţat vineri guvernul de la Berlin, citat de AFP, potrivit agerpres.

Angela Merkel va fi primul lider al unui guvern german după 24 de ani care vizitează fostul lagăr de exterminare situat pe teritoriul Poloniei şi unde au fost asasinaţi aproape 1 milion de evrei.

Vezi și: Avion PRĂBUȘIT în Canada. Toți cei șapte oameni de la bord au murit! – VIDEO

Ea va răspunde astfel unei invitaţii din partea Fundaţiei Auschwitz-Birkenau cu ocazia împlinirii a 10 ani de existenţă, a precizat purtătoarea de cuvânt a executivului german Ulrike Demmer.

Angela Merkel, care va fi însoţită între alţii de premierul polonez Mateusz Morawiecki, va păstra vinerea viitoare un minut de reculegere în faţa Zidului morţii din lagărul principal din complex, Auschwitz I, unde au fost împuşcaţi mii de deţinuţi, a menţionat Demmer. Ulterior, cancelarul se va deplasa la Birkenau, unde va susţine un discurs şi va depune o jerbă.


Citește și: Siria anunță un buget colosal pentru 2020 cu un deficit uriaș

Angela Merkel, care a vizitat până acum lagărele de la Buchenwald şi Dachau, situate în Germania, este doar al treilea şef de guvern german care se deplasează la Auschwitz după sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Primul a fost Helmut Schmidt, în 1977, urmat de Helmut Kohl, în 1989 şi 1995.

Circa 1,1 milioane de oameni, dintre care aproape un milion de evrei, au fost ucişi în lagărul Auschwitz-Birkenau, instalat de naziştii germani în 1940 în sudul Poloniei ocupate şi eliberat de Armata roşie la 27 ianuarie 1945.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.