StiripesurseDiasporaAngela Merkel propune o serie de măsuri în vederea consolidării controlului...

Angela Merkel propune o serie de măsuri în vederea consolidării controlului fluxurilor migratorii

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel le-a propus partenerilor săi de coaliţie o serie de măsuri în vederea consolidării controlului fluxurilor migratorii, potrivit unui document pe care li l-a trimis sâmbătă, cu o zi înaintea unor reuniuni cruciale în supravieţuirea Guvernului său, relatează AFP, potrivit news.ro .

Conducăroarea conservatoare – foarte slăbită de o frondă a aliatului său bavarez de dreapta – doreşte ca migranţii care sosesc în Germania dar s-au înregistrat în alte state membre UE să fie plasaţi în centre de primire speciale şi în condiţii foarte restrictive, potrivit unui text de opt pagini transmis Partidului Social-Democrat (SPD) şi Uniunii Social-Creştine (CSU), după care AFP scrie că a obţinut o copie.

Citește și : Opoziţia siriană negociează un acord cu responsabili ruşi privind controlul provinciei Deraa

”În aceste centre de primire speciale, va exista o obligaţie de rezidenţă (…) prevăzând, dacă este necesar, sancţiuni”, se arată în document. Scopul pare să fie o pronunţare cât mai rapidă asupra dosarelor.

Gestionarea acestor nou-sosiţi nu va fi încredinţată, în niciun caz, comunităţilor, aşa cum s-a întâmplat la sosirea a peste un milion de solicitanţi de azil în 2015 şi 2016.


Mai general, Angela Merkel insistă asupra faptului că ”noi vrem să continuăm să reducem numărul migranţilor care sosesc în Germania”, în pofida faptului că numărul lor a scăzut cu 20% în primele cinci luni ale lui 2018, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Această prpunere cu privire la centre de primire speciale pare o mână întinsă conservatorilor bavarezi, mai ales ministrului său de Interne Horst Seehofer, care i-a dat un ultimatum să găsească o soluţie europeană la fluxul migraţiei, altfel va ordona expulzarea migranţilor înregistraţi în alte ţări europene.

Angela Merkel a refuzat întotdeauna orice măsură unilaterală şi a negociat dur, la Bruxelles, progrese la nivel european în vederea reducerii presiunii migraţiei şi opririi turbulentului său aliat.

Ea a dat asigurări că a obţinut unda verde a 14 state membre UE în vederea trimiterii migranţilor înregistraţi în aceste ţări, potrivit unor surse din cadrul coaliţiei.

Vineri, Guvernul său a anunţat că Spania şi Grecia şi-au dat acordul în vederea primirii migranţilor care sosesc în Germania dar care sunt înregistraţi în aceste state, în baze de date europene.

Citește și : Afganistan: Preşedintele Ghani anunță reluarea oficială a ostilităţilor împotriva talibanilor

Între aceste 14 state se află, în afară Franţa, opozanţi aprigi ai generoasei politici de primire a refugiaşilor decisă de Merkel în 2015, precum Polonia, Cehia şi Ungaria.

Italia – care se află între ţările din prima linie a sosirii migranţilor – nu se află, în schimb, între aceste state.

La ora actuală Germania nu trimite migranţi înregistraţi baza de date Eurodac ”decât în aproximativ 15% din cazuri”, se arată în document.

”În vederea creşterii clare a acestui procent, noi încheiem acorduri cu diverse state membre”, care ”accelerează procedurile de trimitere înapoi şi depăesc obstacole din calea trimiterii înapoi”, potrivit aceleiaşi surse.

Seehofer, un bavarez foarte conservator, a transformat într-un casus belli înăsprirea condiţiilor de acces la sistemul de azil german.

Toate aceste propuneri urmează să fie examinate duminică de către Uniunea Creştin-Democrată (CDU), partidul lui Merkel, şi CSU a lui Seehofer, două formaţiuni aliate din 1949, dar care se află pe marginea unui dovorţ, din cauza dezbaterii pe tema migranţilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.