StiripesurseDiasporaAngela Merkel speră că UE se va dota până în luna...

Angela Merkel speră că UE se va dota până în luna iunie cu un sistem comun permanent de azil și de redistribuire a refugiaţilor

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat vineri speranţa că Uniunea Europeană se va dota până în luna iunie cu un sistem comun permanent de azil, incluzând un mecanism permanent de redistribuire a refugiaţilor, şi a anunţat că acest subiect va fi discutat la summitul UE de săptămâna viitoare, relatează DPA, conform agerpres.

Angela Merkel l-a primit vineri, la Berlin, pe premierul suedez Stefan Lofven, acesta fiind primul înalt oficial străin care vizitează Germania după ce politiciana conservatoare a obţinut al patrulea mandat de cancelar. În cadrul întrevederii a fost abordată, printre altele, chestiunea redistribuirii echitabile a refugiaţilor în statele membre ale UE.

Citește și : Germania : Bundestagul respinge moţiunea AfD privind reforma care solicita un control frontalier mai strict

Germania şi Suedia au acceptat aproximativ 500.000, respectiv 160.000 de solicitanţi de azil în 2015 – mai mult decât orice alte ţări membre ale UE la apogeul crizei refugiaţilor.

Suedia, ce are o populaţie de 10,1 milioane de persoane, a înregistrat cel mai mare număr de refugiaţi pe cap de locuitor dintre ţările UE, a subliniat Angela Merkel în cursul unei conferinţe de presă.


Merkel şi Lofven au atenţionat că blocul comunitar european va trebui să dea dovadă de solidaritate în cazul deciziei preşedintelui american Donald Trump de a impune tarife la importurile americane de oţel şi aluminiu.

Cancelarul Angela Merkel şi noul său cabinet au primit miercuri votul de învestitură din partea Bundestagului (camera inferioară a parlamentului german), la aproape şase luni de la alegerile parlamentare, cea mai lungă perioadă necesară pentru formarea unui guvern, din istoria Germaniei.

Citește și : Kremlinul reacţionează după ce Londra l-a acuzat direct pe Putin pentru otrăvirea lui Skripal

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.