StiripesurseDiasporaAnkara acuză Parisul că 'toarnă gaz pe foc' în conflictul din...

Ankara acuză Parisul că ‘toarnă gaz pe foc’ în conflictul din Libia

Publicat:

Turcia a condamnat marţi afirmaţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron care s-a exprimat critic în urmă cu o zi cu privire la rolul Ankarei în conflictul din Libia, acuzând Parisul că toarnă gaz pe foc în conflict şi ‘joacă un joc periculos’, potrivit dpa, scrie agerpres.

‘Franţa are o responsabilitate semnificativă pentru scufundarea Libiei în haos prin sprijinul pe care îl oferă părţilor nelegitime de ani’, declară Ministerul de Externe turc într-un comunicat.

Citește și : Liderii din UE se vor întâlni fizic la jumătatea lunii viitoare

Macron a acuzat luni Turcia că ‘joacă un joc periculos’ în Libia, unde Ankara susţine Guvernul de uniune naţională GNA (cu sediul la Tripoli), recunoscut de ONU.

În comunicatul său, MAE turc respinge acuzaţiile formulate de Macron, calificându-le drept o ‘învinuire nedreaptă’.


Ankara sprijină guvernul de la Tripoli împotriva rivalului acestuia, mareşalul Khalifa Haftar, omul forte din estul libian, susţinut de Egipt, Rusia şi Emiratele Arabe Unite (EAU).

Tripoli a acuzat Franţa de susţinerea lui Haftar, dar Parisul spune că ţinteşte doar jihadiştii din Libia.

Tensiunile au escaladat săptămâna trecută când Parisul a denunţat că fregate turceşti au hărţuit o navă franceză angajată într-o operaţiune a NATO destinată să facă să fie respectat embargoul ONU asupra livrărilor de arme în Libia. Turcia a dezminţit aceste acuzaţii.

Acest incident a fost ‘cea mai bună ilustrare posibilă’ a faptului că ‘NATO este în moarte cerebrală’, a afirmat Macron, evocând o afirmaţie controversată pe care a făcut-o anul trecut despre Alianţa Nord-Atlantică.

Macron ‘distorsionează’ incidentul, susţine Turcia.

Preşedintele francez a declarat de asemenea că Egiptul, care a anunţat sâmbătă că are dreptul să intervină în Libia pentru a-şi proteja frontiera de vest, are o ‘îngrijorare legitimă’.

Citește și : ŞOC în lumea tenisului mondial! Novak Djokovic este INFECTAT cu coronavirus

Declaraţiile intervin în contextul în care forţele pro-Haftar au suferit pierderi pe teren în ultimele săptămâni.

Franţa contribuie la creşterea tensiunilor în Mediterana orientală, ‘păstrează tăcerea’ cu privire la Egipt şi-l susţine pe ‘piratul şi pucistul’ Haftar, se mai spune în comunicatul MAE turc.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.