StiripesurseȘtirile zileiAnul viitor este declarat „Anul lui Mihai Eminescu”

Anul viitor este declarat „Anul lui Mihai Eminescu”

Publicat:

Anul 2025 a fost declarat „Anul Mihai Eminescu”, decizia a fost adoptată în Parlament pentru a marca împlinirea a 175 de ani de la nașterea poetului.

Citește și: Votat în lectură finală. A fost modificată Legea insolvabilității

Astfel, pe parcursul anului viitor, Guvernul va aproba un program național de acțiuni educaționale și cultural-artistice menite să celebreze viața și opera lui Eminescu. Totodată, printre activitățile planificate figurează întâlniri ale scriitorilor, criticilor literari și ale profesorilor cu cititori din biblioteci și elevi din gimnazii și licee. De asemenea, va fi organizată o campanie amplă de reflectare a evenimentelor ce vor fi organizate cu prilejul Anului Mihai Eminescu.

În cursul anului viitor vor fi lansate noi ediții ale operelor lui Eminescu, atât în limba română, cât și în cele 85 de limbi în care au fost traduse lucrările poetului, iar  oficiile poștale vor emite timbre și plicuri speciale, dedicate aniversării celor 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.