StiripesurseSintezeApar noi imagini cu ce a mai rămas din mașina lui...

Apar noi imagini cu ce a mai rămas din mașina lui Qassem Soleimani

Publicat:

CNN a dat publicității imagini noi, realizate la lumina zilei, cu ce a mai rămas din mașina cu care circula generalul iranian Qassem Soleimani, distrusă de un bombardament american.

1 8759
cnn

Cel puţin opt persoane au fost ucise în noaptea de joi spre vineri în timpul bombardamentului asupra unui convoi pe aeroportul din Bagdad, la trei zile după atacarea ambasadei americane de către demonstranţi pro-iranieni, au anunţat oficiali ai serviciilor de securitate, transmite AFP, potrivit agerpres.

2 87
cnn

Aceste persoane au fost ucise atunci când mai multe proiectile au căzut asupra unui convoi al Hashd al-Shaabi, coaliţie de organizaţii paramilitare preponderent pro-iraniene, care în prezent sunt integrate structurilor statului irakian, au precizat sursele citate sub protecţia anonimatului.

Citește și : Pompeo publică o înregistrare cu irakieni ‘dansând pe străzi’ după lichidarea lui Qassem Soleimani – VIDEO

Anterior, comandamentul militar irakian a anunţat că „trei rachete au lovit aeroportul internaţional Bagdad în apropierea spaţiilor dedicate transportului aerian de mărfuri, provocând explozia a două maşini”.


3 19
cnn

Abu Mehdi al-Mouhandis, numărul doi al coaliţiei Hashd al-Shaabi, a fost ucis în timpul bombardării convoiului pe aeroport, conform surselor citate.

Citește și: Forțele americane UCID un general iranian

Puternicul general iranian Qassem Soleimani, însărcinat cu afacerile irakiene în cadrul armatei ideologice iraniene, a fost ucis în acelaşi bombardament, a anunţat televiziunea irakiană de stat la începutul zilei de vineri.

4 5
cnn

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.