StiripesurseDiasporaAproape jumătate dintre britanici se opun suspendării parlamentului înainte de Brexit...

Aproape jumătate dintre britanici se opun suspendării parlamentului înainte de Brexit (sondaj)

Publicat:

Puţin peste un sfert (27%) dintre britanici susţin suspendarea timp de o lună a parlamentului de la Londra, aşa cum a solicitat premierul Boris Johnson, în timp ce 47% se opun, relevă un sondaj de opinie realizat miercuri de YouGov pentru cotidianul The Times, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Sondajul, realizat pe un eşantion de 5.734 britanici, mai arată că 51% dintre susţinătorii ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană sprijină suspendarea parlamentului, în timp ce doar 9% se opun acestei decizii.

Citește și : Regina Elisabeta a II-a aprobă suspendarea parlamentului britanic

Premierul Boris Johnson va limita capacitatea parlamentului de a-i dejuca planul privind Brexitul, reducând practic intervalul în care membri ai legislativului ar putea încerca să blocheze un Brexit fără acord.

Data limită pentru ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană a fost fixată pentru 31 octombrie 2019.


Regina Elisabeta a II-a a aprobat miercuri planul premierului Boris Johnson de a suspenda parlamentul, relevă o declaraţie a organismului oficial de consilieri ai Reginei, cunoscut drept Privy Council. Documentul confirmă că parlamentul Regatului Unit va fi suspendat începând cu o zi din intervalul 9-12 septembrie până la 14 octombrie.

Citește și : Trump îl elogiază pe Johnson : Va dovedi că este un ‘mare’ prim-ministru

Premierul Johnson anunţase miercuri dimineaţă că va programa Discursul Reginei în parlament pe 14 octombrie pentru a prezenta noile propuneri legislative, negând că astfel ar încerca să împiedice legislativul să-i blocheze planurile de Brexit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.