StiripesurseȘtirile zileiArabia Saudită a interceptat rachete şi drone trase din Yemen

Arabia Saudită a interceptat rachete şi drone trase din Yemen

Publicat:

Autorităţile saudite au anunţat sâmbătă că au interceptat două rachete balistice trase din Yemen care vizau provincia orientală şi Najaran în sud, informează AFP, scrie news.ro .   

“Două atacuri cu rachete balistice au fost interceptate, precum şi trei drone capcană”, a declarat pentru AFP coaliţia sub comandament saudit care luptă cu rebelii houthi în Yemen.

Citește și :  După zile întregi de căutări intense, marina americană îi declară MORŢI pe militarii aflaţi la bordul elicopterului PRĂBUŞIT în Pacific

Potrivit televiziunii publice El-Ekhbariya, care a anunţat de asemenea această interceptare, coaliţia s-a angajat să ia “măsuri stricte” pentru a proteja civilii.

Nu a fost semnalată nicio victimă, dar acest atac vine la patru zile după alte două atacuri cu dronă asupra aeroportului internaţional de la Abha (sud), care a făcut opt răniţi şi a fost atribuit rebelilor houthi de mass-media oficiale saudite.


Totodată, atacul a avut loc cu câteva ore înainte ca noul trimis al Naţiunilor Unite pentru Yemen, Hans Grundberg, să îşi preia funcţia duminică.

În fruntea unei coaliţii militare din 2015, Arabia Saudită intervine în Yemen alături de forţe guvernamentale împotriva rebelilor. Este adesea ţinta rachetelor sau dronelor lansate de houthi, susţinuţi de Iran, rivalul regatului saudit.

Citește și : Italia cere o mai mare responsabilitate a UE în faţa crizelor internaţionale

Conflictul din Yemen a făcut zeci de mii de morţi şi a determinat strămutarea a milioane de persoane. Potrivit ONU, este cea mai gravă criză umanitară din lume.

Houthi, care controlează majoritatea de nord a Yemenului şi capitala Sanaa, cer Riadului să pună capăt blocadei aeriene şi maritime impuse ţării lor drept condiţie prealabilă la un acord de încetare a focului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.