StiripesurseDiasporaArmata americană inaugurează Saber Strike, un exercițiu multinațional pe flancul estic...

Armata americană inaugurează Saber Strike, un exercițiu multinațional pe flancul estic al NATO

Publicat:

Aproximativ 18.000 de soldaţi din 19 ţări, în principal membre ale NATO, vor participa la exerciţiul Saber Strike care începe duminică în Polonia şi ţările baltice, condus de armata americană pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice, relatează AFP, potrivit agerpres.

Această desfăşurare, una dintre cele mai importante din Europa pentru forţele americane de la sfârşitul Războiului Rece, este destinată să liniştească statele europene aliate ale Washingtonului situate cel mai la est, care sunt îngrijorate din cauza frecventelor manevre militare ruse din vecinătatea lor şi a conflictului ucrainean.

Citește și : Jim Mattis: Nu va exista răgaz pentru Coreea de Nord decât atunci când va fi luat măsuri ireversibile spre denuclearizare

A opta ediţie a acestui exerciţiu anul, care va avea loc între 3 şi 15 iunie, coincide cu informaţia apărută săptămâna trecută în Polonia potrivit căreia această ţară ar intenţiona să participe la finanţarea unei prezenţe sporite a forţelor armate americane pe teritoriul său.

Pawel Soloch, şef al Biroului securităţii naţionale pe lângă preşedinţia Poloniei, a afirmat că un “document de informare” redactat la Ministerul Apărării se referă la o sumă cuprinsă între 1,5 şi 2 miliarde de dolari pe care ţara sa ar putea să îi aloce pentru a participa la cheltuielile de staţionare a unei unităţi blindate americane.


Anunţul a provocat o reacţie imediată a Moscovei apreciind că o asemenea desfăşurare “nu aduce niciun fel de beneficii securităţii şi stabilităţii pe continent”.

Statele Unite şi-au consolidat prezenţa pe flancul estic al NATO după anexarea Peninsulei Crimeea la Rusia în 2014.

Armata americană a înfiinţat, în mai 2017, un nou cartier general în Polonia pentru comanda celor aproape 6.000 de soldaţi ai săi desfăşuraţi în cadrul operaţiunilor NATO şi Statelor Unite în regiune.

Statele Unite comandă un batalion multinaţional al NATO în Polonia, iar Canada, Marea Britanie şi Germania se află la conducerea unor batalioane similare desfăşurate în ţările baltice vecine, în Lituania, Letonia şi Estonia unde vor avea loc, de asemenea, manevrele Saber Strike.

Cu prilejul unei vizite efectuate la Varşovia săptămâna trecută, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a plasat capacitatea de a transporta forţele, disuasiunea şi proiectarea stabilităţii printre marile teme ce vor fi dezbătute la summitul prevăzut să aibă loc între 11 şi 12 iulie la Bruxelles, menite să răspundă la politica dusă de Kremlin.

Pentru a cimenta legăturile sale militare cu Washingtonul, Polonia a semnat în martie un contract de achiziţionare a unui sistem antirachetă american Patriot, pentru 4,75 de miliarde de dolari (3,8 miliarde de euro).

Citește și : Macedonia: Dreapta naţionalistă protestează faţă de schimbarea numelui ţării

Rusia a denunţat proiectele de dezvoltare a acestui sistem în Polonia şi România, afirmând că încalcă un vechi tratat din 1987.

La rândul său, Moscova a fost acuzată în februarie de Polonia şi Lituania că desfăşoară “în vederea unei prezenţa permanente” în enclava vecină Kaliningrad rachete Iskander capabile să transporte focoase nucleare.

O parte a exerciţiului Saber Strike se va derula în vecinătatea enclavei ruse, mai informează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.