StiripesurseSocialArmata Națională face exerciţii militare cu rezerviştii

Armata Națională face exerciţii militare cu rezerviştii

Publicat:

Armata Națională va desfășura trei exerciții cu rezerviștii Forțelor Armate, care vor avea durata de cinci zile.

Astfel, în perioada 12-16 mai, rezerviștii se vor antrena la centrele de instruire din sudul și nordul țării.

Citeşte şi: A ÎNCEPUT! Opt civili ucişi în loviturile lansate de armata indiană în Pakistan; trei civili ucişi în India – Stiripesurse.md

Ministerul Apărării menționează că scopul acestor exerciții este de a verifica aptitudinile rezerviștilor, precum și de a-i familiariza cu echipamentul și armamentul aflat în dotarea Armatei Naționale. 

„Instruirile au loc în conformitate cu cerințele Legii cu privire la rezerva Forțelor Armate, precum și Planului de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2025”, notează Ministerul.


De menționat că primul exercițiu din acest an a avut loc în perioada 7-11 aprilie curent.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.