StiripesurseȘtirile zileiArmenia şi Azerbaidjan se acuză reciproc de încălcarea armistiţiului convenit la...

Armenia şi Azerbaidjan se acuză reciproc de încălcarea armistiţiului convenit la Washington

Publicat:

Armenia şi Azerbaidjan s-au acuzat reciproc de încălcarea unui nou acord de încetare a focului menit să pună capăt ostilităţilor pentru control asupra enclavei Nagorno-Karabah, acord ce ar fi trebuit să intre în vigoare luni, informează AFP, potrivit agerpres.

Acest armistiţiu a fost negociat la Washington de către cele două ţări şi ar fi urmat să înceapă la orele locale 08:00 (04:00 GMT).

Citeşte şi: Maduro dă peste cap lumea medicală: Venezuela a descoperit LEACUL împotriva covidului!

Ministerul Afacerilor Externe al Azerbaidjanului a acuzat forţele armene că au bombardat oraşul Tartar şi satele limitrofe, precum şi poziţii ale armatei azere, dând totodată asigurări că Baku “respectă” strict acordul.

“Aceasta demonstrează încă o dată că Armenia nu susţine decât în vorbe principiul unui armistiţiu umanitar. În fapt, ascunzându-se în spatele armistiţiului, ea încearcă să se regrupeze şi să cucerească noi poziţii”, a afirmat Hikmet Hadjiev, consilier al preşedintelui azer Ilham Aliev.


La rândul său, Ministerul Apărării armean a denunţat tiruri de artilerie inamice asupra poziţiilor sale, în diverse părţi ale frontului, afirmând totodată că forţele aflate sub controlul său “se conformează în mod strict acordurilor încheiate” şi că “acuzaţiile inamicului nu au nimic de-a face cu realitatea”.

Citeşte şi: EXPLOZIE de cazuri asimptomatice în China

Cele două tabere au denunţat fiecare o “încălcare grosolană” a armistiţiului de către partea adversă.

Acesta este al treilea armistiţiu încălcat în Nagorno-Karabah, teritoriu azer populat majoritar de armeni. De la sfârşitul lui septembrie, lupte intense între armata azeră şi forţele armene s-au soldat cu cel puţin o mie de morţi.

Citeşte şi:  Turbo Energy Power, reacție la declarația Maiei Sandu privind linia Vulcănești – Chișinău: 'Acuzațiile nu corespund faptelor!'

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Italia va deveni țara cu cea mai mare datorie publică din zona euro

Grecia nu va mai fi cea mai îndatorată țară din zona euro până la finalul acestui an, pe măsură ce ponderea datoriei publice în...

Trump vede un regim fracturat, dar experții spun că Iranul afișează o strategie comună. Greșeala asasinatelor

Tensiunile din jurul negocierilor Iranului cu SUA arată că poate s-a făcut o greșeală strategică: asasinarea figurilor mai pragmatice și mai experimentate din conducerea...

Cum ar fi câștigat un militar 400.000 de dolari pariind pe capturarea lui Maduro

Un militar al armatei americane a fost pus sub acuzare joi, 23 aprilie, fiind suspectat că a folosit informații militare clasificate pentru a face...

Donald Tusk pune la îndoială ‘loialitatea’ Statelor Unite față de apărarea Europei

Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a declarat într-un interviu recent că există incertitudini serioase în Europa privind disponibilitatea Statelor Unite de a respecta pe deplin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.