StiripesurseȘtirile zileiAshraf Ghani eliberează cel puţin 1000 de prizonieri talibani

Ashraf Ghani eliberează cel puţin 1000 de prizonieri talibani

Publicat:

Preşedintele afgan Ashraf Ghani urmează să dispună prin decret eliberarea a cel puţin 1.000 de prizonieri talibani, în cursul acestei săptămâni, potrivit mai multor surse, relatează Reuters, potrivit news.ro.

O asemenea măsură ar urma să faciliteze o deschidere a unor negocieri directe între Kabul şi insurgenţii islamişti, potrivit acordului de pace pe care aceştia din urmă l-au semnat cu Statele Unite.

Citeşte şi: Trump NU are nevoie să-şi facă testul anti-COVID-19

Decretul urmează să vizeze persoane în vârstă, au declarat luni două surse pentru Reuters.

Talibanii reclamă eliberarea a 5.000 de deţinuţi, ca o precondiţie a deschiderii unor discuţii cu Guvernul afgan.


La Kabul au avut loc luni două ceremonii de învestore în funcţia de preşedinte, iar preşedintele în exerciţiu Ashraf Ghani şi rivalul său în alegerile prezidenţiale din septembrie, şeful Executivului Abdullah Abdullah, au depus amândoi jurământul.

Amândoi revendică victoria în scrutin.

În pofida unor eforturi ale emisarului special al Statelor Unite pentru Afganistan Zalmay Khalilzad, care a încercat să forjeze un compromis între ceo doi, ambii au depus jurământul.

Zalmay Khalilzad şi comandantul forţelor NATO în Afganistan Scott Miller au asistat la ceremonia învestirii lui Ghani, la palatul prezidenţial.

Abdullah şi-a adunat susţinătorii în altă incintă.

”Este cu siguranţă cel mai rău scenariu”, a apreciat adjunctul directorului programului pentru Asia al Wilson Center Michael Kugelman. ”Problema este cum să asociezi două guverne afgane separate într-o negociere deja complexă cu talibanii”.

Citeşte şi: SUA trimit în Portugalia bombardiere grele

Aceste negocieri interafgane sunt prevăzute de acordul semnat la 29 februarie de Statele Unite cu talibanii în vederea unei retrageri a forţelor americane din Afganistan.

”Este o confuzie totală, cei doi refuză să negocieze”, declara luni un oficial american de rang înalt la Kabul.

Comisia Electorală a anuţat luna trecută că Ghani a fost reales în al doilea mandat, dar Abdullah a respins rezultatele oficiale ale scrutinului de la 28 septembrie şi a revendicat victoria.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.