StiripesurseDiasporaAtacatorul din Strasbourg NU făcea parte din nicio reţea teroristă

Atacatorul din Strasbourg NU făcea parte din nicio reţea teroristă

Publicat:

Individul care a comis marţi atentatul asupra Târgului de Crăciun din Strasbourg (estul Franţei) şi care a fost ucis joi noaptea de poliţie în Neudorf, cartierul din Strasbourg unde se născuse, nu făcea parte din nicio reţea şi nu a fost ajutat de complici atunci când a fugit de la locul atacului, potrivit primelor elemente ale anchetei, informează vineri EFE, potrivit agerpres.

”Nimic nu indică faptul că făcea parte dintr-o reţea”, a explicat vineri ministrul de interne francez, Christophe Castaner, care într-un interviu acordat postului de radio Europe 1 a adăugat că nu există indicii că bărbatul, identificat drept Cherif Chekatt, ar fi beneficiat în timpul fugii de ”protecţie specială”.

Citeşte şi: Japonia dă undă verde pentru reluarea construcţiilor la o bază americană nedorită de localnici

Castaner a insistat asupra faptului că cei trei poliţişti care au fost implicaţi într-un schimb de focuri cu Chekatt în cartierul Neudorf, împuşcându-l mortal, nu s-au întâlnit cu el ”din întâmplare”, aşa cum au sugerat unii, ci datorită ”muncii de pe teren” pe care forţele de ordine au depus-o.

”De la bun început, ancheta s-a îndreptat către cartierul de origine” şi ”totul ne face să credem” că Chekatt nu a mai ieşit de acolo după ce a comis atentatul asupra Târgului de Crăciun, amplasat în centrul Strasbourgului, a explicat ministrul francez. În urma atacului, trei oameni şi-au pierdut viaţa şi 13 au fost răniţi.


Fără a da detalii, Castaner a menţionat că autorităţile au primit o informaţie din Neudorf care a făcut ca poliţia să desfăşoare în acest cartier un dispozitiv care a inclus un elicopter şi patrule precum cea care l-a reperat pe Chekatt joi seara, la ora locală 21:00 (20:00 GMT). Într-un prim moment, teroristul a deschis focul asupra poliţiştilor, iar aceştia ”l-au ucis pentru a se apăra şi pentru a se proteja”.

Citeşte şi: Trump face toate demersurile pentru blocarea accesului persoanelor transgen în armata americană

Castaner nu a dorit să comenteze revendicarea atacului lui Chekatt de către gruparea teroristă Stat Islamic, menţionând doar că, deşi această organizaţie este slăbită în Siria şi Irak, Franţa continuă să se afle sub ameninţarea atentatelor.

În altă ordine de idei, agenţia EFE menţionează că ministrul de interne francez urmează să asiste vineri, la orele locale 11:00 (10:00 GMT) la redeschiderea Târgului de Crăciun din Strasbourg, închis imediat după atentatul de marţi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.